Bihor: O femeie a fost rănită după ce maşina în care se afla a fost lovită de tren

O femeie a fost rănită, joi dimineaţă, după ce maşina în care se afla a fost lovită de trenul intercity Timişoara - Cluj-Napoca, la o trecere la nivel cu calea ferată, din satul bihorean Livada.

44 afișări
Imaginea articolului Bihor: O femeie a fost rănită după ce maşina în care se afla a fost lovită de tren

Bihor: O femeie a fost rănită după ce maşina în care se afla a fost lovită de tren

"Accidentul s-a produs joi dimineaţă, în jurul orei 8.35. O femeie în vârstă de 35 de ani din satul Livada, în timp ce conducea pe drumul comunal 77 un autoturism înmatriculat în Bihor, nu a oprit la semnalele acustice şi luminoase în funcţiune la trecerea la nivel cu calea ferată din localitate, autoturismul fiind acroşat de trenul intercity care circula pe ruta Timişoara - Cluj-Napoca", a declarat inspectorul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bihor.

Potrivit sursei citate, femeia a suferit mai multe răni, fiind transportată la spital.

Femeia a fost preluată de un echipaj al SMURD, care a ajuns imediat la locul accidentului, şi transportată la Unitatea de Primire a Urgenţelor a Spitalului Judeţean Oradea.

"A suferit un traumatism cranio-cerebral mediu cu o alterare minimă a stării de conştienţă, o plagă la nivelul regiunii frontale şi în rest contuzii la nivelul membrelor", a declarat pentru MEDIAFAX dr. Hadrian Borcea, şeful UPU - SMURD Oradea.

Potrivit acestuia, niciunul dintre pasagerii trenului nu a fost rănit, şoferiţa fiind singura care a suferit leziuni.

Potrivit subcomisarului Mircea Tăbăcaru, locţiitorul şefului Poliţiei Transporturi Feroviare Bihor, circulaţia feroviară a fost întreruptă, din cauza unor avarii la locomotivă.

Circulaţia unor trenuri în judeţul Bihor a fost reluată după aproximativ două ore şi jumătate.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici