CNAS: Susţinem aplicarea clawback-ului diferenţiat la medicamente

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) susţine aplicarea taxei clawback diferenţiate, constituind pentru aceasta un grup de lucru din care fac parte reprezentanţi ai ministerelor Sănătăţii şi Finanţelor şi ai producătorilor de medicamente, potrivit preşedintelui instituţiei.

425 afișări
Imaginea articolului CNAS: Susţinem aplicarea clawback-ului diferenţiat la medicamente

CNAS: Susţinem aplicarea clawback-ului diferenţiat (Imagine: Shutterstock)

Declaraţia preşedintelui CNAS, Vasile Ciurchea, vine după ce joi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), Dragoş Damian, a spus că taxa clawback a compromis ireversibil industria farmaceutică.

"Medicamentele accesibile dispar de pe piaţă, iar creşterea taxei clawback la peste 20% în ultimele trei trimestre va accentua acest proces dramatic atât pentru pacienţi, cât şi pentru producătorii locali", a mai spus şeful APMGR.

Potrivit asociaţiei, care citează datele Cegedim, în perioada 2011-2014 au dispărut de pe piaţă 1.332 de medicamente, din care peste jumătate costau mai puţin de 50 lei, iar 45% erau fabricate în România. Cea mai mare parte dintre acestea sunt antireumatice, pentru boli cardiovasculare şi pentru sistemul nervos central.

Damian mai spune că singurul argument pentru creşterea taxei clawback este creşterea consumului de medicamente compensate scumpe.

În prezent, taxa clawback reprezintă 38% din preţul unui medicament şi se aplică indiferent de preţul produsului.

"În absenţa unei formule de calcul diferenţiat al taxei clawback, povara fiscală rezultată se va transfera în mod injust asupra producătorilor de medicamente generice. Taxa clawback afectează în special producătorii de medicamente generice. Conform calculelor APMGR, din 2011 s-a înregistrat o reducere a consumului de medicamente generice în favoarea variantelor mai scumpe, de la 36% la 28%, ceea ce înseamnă că atât statul, cât şi pacienţii plătesc mai mult, pentru compensarea, respectiv coplata unor medicamente de două ori mai scumpe", explică APMGR.

Producătorii de medicamente generice solicită Guvernului să corecteze mecanismul de aplicare al taxei clawback prin introducerea unui calcul diferenţiat pentru medicamentele generice, în acord cu recomandările organismelor financiare internaţionale. APMGR reaminteşte că soluţia unui clawback diferenţiat, bazată pe introducerea unei proporţii de maximum 65% în calculul procentului 'p' din formulă, a fost deja agreată de Ministerul Sănătăţii, CNAS şi acceptată de Ministerul de Finanţe şi de către organismele financiare internaţionale ca fiind neutră din punct de vedere bugetar, însă aplicarea ei întârzie.

"Nu există în acest moment voinţă politică pentru adoptarea unei hotărâri de modificare a taxei clawback", a spus Damian.

Potrivti CNAS, în anul 2013, un grup de senatori a iniţiat un proiect de act normativ care prevede plata diferenţiată a taxei clawback.

Pentru a identifica soluţiile agreate de toate părţile implicate privind modul de determinare a taxei clawback diferenţiate, s-a constituit un grup de lucru format din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Ministerului Finanţelor Publice, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România şi Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente, spune CNAS ca răspuns la solicitarea APRMG.

De comun acord, au fost aduse amendamente proiectului iniţial.

În toate discuţiile purtate cu producătorii de medicamente, reprezentanţii CNAS şi-au exprimat susţinerea implementării unei taxe clawback diferenţiate, potrivit preşedintelui instituţiei.

Proiectul de modificare a OUG 77/2011 se află în prezent la Comisia de Sănătate a Camerei Deputaţilor, urmând să intre în dezbaterea plenului Parlamentului, mai spune oficialul CNAS.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici