Comisia de muncă din Senat a adoptat raportul Legii pensiilor cu punct de pensie de 45%

Senatorii din Comisia de muncă au adoptat, miercuri, raportul Proiectului de Lege privind sistemul unitar de pensii publice, cu amendamente admise, cel mai important fiind punctul de pensie de cel puţin 45% din salariul mediu brut pe economie, dar fără pensii speciale pentru militari şi magistraţi.

125 afișări
Imaginea articolului Comisia de muncă din Senat a adoptat raportul Legii pensiilor cu punct de pensie de 45%

Comisia de muncă din Senat a adoptat raportul Legii pensiilor cu punct de pensie de 45% (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Raportul final cu punct de pensie de cel puţin 45% din valoarea salariului mediu brut pe economie a fost adoptat cu patru voturi "pentru" aparţinând PDL şi UDMR şi trei voturi "împotrivă" aparţinând senatorilor PSD şi PNL.

Amendamentul referitor la creşterea valorii punctului de pensie la 45% (valoarea actuală fiind de 39,9%-nr) a fost propus de un grup de senatori PSD, PNL şi PDL, prin senatorul Ion Ruşeţ.

La dezbateri ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a precizat că această creştere nu este sustenabilă, precizând că pentru acordarea pensiilor pe această valoare este nevoie de aproximativ 1.200.000 de mii de lei, bani care nu există la buget.

Senatorii au respins amendamentele primite de la Comisiile juridice şi pentru apărare care propuneau formule de calcul care să permită menţinerea pensiilor actuale ale categoriilor speciale de pensionari-militari, magistraţi sau poliţişti.

În plus, senatorii au respins şi amendamentul PSD privind reducerea vârstei de pensionare de la 65 la 64 de ani, şi acordarea de reduceri de la vârsta de pensionare pentru anumite categorii de femei. Astfel, cele care au născut şi crescut unu-doi copii vor beneficia de un an de pensie luat în avans, iar cele care au născut şi crescut trei sau mai mulţi copii, doi ani.

Cele mai aprinse discuţii au avut loc pe marginea articolului 102, care fixează valoarea punctului de pensie, senatorii din Comisia de muncă stabilind, după două ore de schimburi de replici, prin vot menţinerea formei propuse de Guvern, dar cu un amendament potrivit căruia punctul de pensie nu va fi mai mic de 45% din salariul mediu brut pe economie.

Potrivit Legii unitare a pensiilor iniţiată de Ministerul Muncii în Legea, articolul 102 stipulează la primul aliniat că "la data intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de pensie este de 732,8 lei'.

La aliniatul doi se prevede că "valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata inflaţiei la care se adaugă 50% din creşterea reală a salariului mediu brut, realizate pe anul precedent", cu precizarea în aliniatul următor, că "în situaţia în care unul dintre indicatorii prevăzuţi la aliniatul 2 realizaţi pe anul precedent, are valoare negativă, la stabilirea valorii punctului de pensie se utilizează indicatorul cu valoare pozitivă".

"În situaţia în care indicatorii prevăzuţi la aliniatul 2 realizaţi pe anul precedent, au valori negative se păstrează ultima valoare a punctului de pensie. Începând cu anul 2021, valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata inflaţiei la care se adaugă 45% din creşterea reală a salariului mediu brut, realizate pe anul precedent. Procentul din creşterea reală a salariului mediu brut, luat în considerare la majorarea anuală a valorii punctului de pensie, se reduce gradual cu câte 5 procente în fiecare an", se arată la aliniatele 4 şi 5. Aliniatul 6 stipulând faptul că "începând cu anul 2030, valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata inflaţiei realizată pe anul precedent".

Pe lângă aceste aliniate, senatorii au propus introducerea unui nou aliniat 7, covenit de PSD, PNL şi un senator PDL (Ion Ruşeţ-nr), potrivit căruia "în condiţiile de calculare la aliniatele 1-6, valoarea punctului de pensie nu poate reprezenta mai puţin de 45% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat".

Un alt amendament contestat de Guvern şi adoptat în Comisia de muncă prevede eliminarea Anexei 3 din Lege, la propunerea senatorului PDL Ion Ruşeţ, anexă care conţinea o listă a firmelor care beneficiază de condiţii speciale de pensionare a angajaţilor.

Astfel, Comisia de Muncă din Senat a păstrat Anexa 2 care cuprinde locurile de muncă încadrate în condiţii speciale, dar nu şi Anexa 3 cu lista unităţilor care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale.

La rândul său, senatorul PDL Ion Ruşeţ a comentat că nu este normal ca o listă a unităţilor să fie inclusă în lege, spusnând că "orice nouă firmă care întruneşte condiţiile pentru a intra pe această listă nu va putea beneficia de prevederile legale", deoarece ar necesita o propunere legislativă pentru completarea Anexei şi includerea companiei respectivem, propunând ca lista unităţilor care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale ar trebui stabilită prin Hotărâre de Guvern.

La lucrările Comisiei a participat, pe întreaga durată a discuţiilor, inclusiv a pauzelor de consultări, şi ministrul Muncii, Mihai Şeitan.

Legea pensiilor are 201 articole. Senatul este sesizat ca primă Cameră, decizia finală în cazul Legii unitare a pensiilor, aparţinând potrivit procedurii legislative Camerei Deputaţilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici