Conferinţa ZF - Ciurchea: Românii primesc tratament în străinătate, chiar dacă avem datorii de 212 milioane de euro

Preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea, a declarat marţi, la ZF Pharma&Health Summit'14, că pacienţii români primesc tratament în străinătate, chiar dacă trebuie achitate datorii de 212 milioane de euro către unităţile sanitare europene, neplata nefiind însă cauzată de lipsa banilor.

57 afișări
Imaginea articolului Conferinţa ZF - Ciurchea: Românii primesc tratament în străinătate, chiar dacă avem datorii de 212 milioane de euro

Preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Potrivit lui Ciurchea, banii datoraţi nu au fost plătiţi până în prezent din cauza lipsei personalului care să poarte discuţiile de mediere şi să facă schimbul de documente necesar cu casele de asigurări ale ţărilor unde s-au tratat pacienţi din România.

"Aş vrea sa vă spun că asiguraţii din România au acces la tratamente în străinătate, aşa cum prevăd directivele europene transpuse în legislaţia românească. Din anul 2007 şi până în prezent, România a acumulat sume mari de plată pentru tratamentele românilor în străinatate, vorbim de 212 milioane de euro, din care 63,4 de milioane de euro au fost acumulate doar în anul 2013", a spus preşedintele CNAS.

Suma de 212 milioane de euro include: serviciile medicale acordate în baza cardului european de asigurări sociale de sănătate (CEASS) şi a certificatului provizoriu de înlocuire a cardului european de asigurări sociale de sănătate (CIP), precum şi cele acordate în baza formularelor europene de deschidere de drepturi pentru reşedinţă şi tratament planificat, respectiv E106, E109, E120, E121/S1, E112/S2 efectuate în perioada 2007-2013.

"Începând de anul trecut, ritmul de plăţi s-a accelerat: în anul 2013 s-au achitat în jur de 33 de milioane de euro. În 2014, plăţile care se vor efectua pentru asistenţa medicală în străinătate sunt cele mai mari de până acum: estimăm că vom plăti în jur de 67 de milioane de euro", a mai spus preşedintele CNAS.

Vasile Ciurchea a precizat că, probabil, banii datoraţi vor fi plătiţi, însă nu întreaga sumă, pentru că "directiva europeană nu ne permite să plătim tratamentul efectuat mai devreme de şase luni". "În plus, aş vrea să mai atrag atenţia asupra unui fapt, şi anume alegerea furnizorului de servicii medicale. Unii pacienţi români aleg un furnizor care nu are contract cu asigurările de la ei din ţară, decât în proporţie de 70 de sută. Atunci, noi decontăm doar 70 la sută, iar diferenţa trebuie să o plătescă pacientul din buzunar. Aşadar, este foarte important ca orice pacient să se informeze foarte bine asupra furnizorului atunci când merg să se trateze în străinătate", a spus Ciurchea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici