Cotovelea cere verificarea legalităţii compensaţiilor acordate fostului director juridic al Poştei

Ministerul pentru Societatea Informaţională a solicitat Corpului de Control al premierului să verifice baza legală prin care fostul director juridic al Poştei Române Rosita Mădălina Alexe va primi 30 de salarii compensatorii, reprezentând aproximativ 60.000 de euro.

211 afișări
Imaginea articolului Cotovelea cere verificarea legalităţii compensaţiilor acordate fostului director juridic al Poştei

Cotovelea cere verificarea legalităţii compensaţiilor acordate fostului director juridic al Poştei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Ministerul pentru Societatea Informaţională (MSI) a solicitat Corpului de Control al premierului să verifice baza legală prin care sunt acordate la Compania Naţională Poşta Română (CNPR) compensările salariale, în cazul părăsirii companiei de către reprezentanţi ai echipei de management (director general, directori executivi, directori). De asemenea, ministerul a solicitat reprezentanţilor AGA şi ai Consiliului de Administraţie să analizeze această situaţie. În cazul în care vor fi descoperite nereguli, această situaţie va semnalată organelor competente", se arată într-un comunicat al MSI remis MEDIAFAX.

MSI deţine 75% din acţiunile Poştei Române.

"Ministerul s-a autosesizat întrucât au existat suspiciuni legate de modul în care se pot acorda salarii compensatorii la nivel de management în cadrul Poştei Române, odată cu încheierea în data de 15 mai 2014 a relaţiilor contractuale dintre CNPR şi Rosita Mădălina Alexe, director executiv juridic la Poşta Română. Prevederile contractelor individuale de muncă sunt confidenţiale şi reprezintă acordul de voinţă al părţilor, conform prevederilor legale, însă vă pot spune că este vorba de o sumă cu a cărei acordare nu suntem de acord. Am cerut comunicarea acestei poziţii Consiliului de Administraţie al companiei", a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Răzvan Cotovelea.

El a adăugat că MSI a solicitat, în prima parte a zilei, Corpului de Control al premierului, care se află în control la Poşta Română încă din 16 aprilie, să efectueze toate verificările necesare.

Potrivit datelor transmise de Poşta Română, Rosita Mădălina Alexe a fost cooptată în echipa de management a Poştei Române din anul 2012.

"Rosita Mădălina Alexe conducea direcţia executivã juridic, control şi resurse umane din anul 2013. Relaţiile contractuale între CNPR şi Rosita Mădălina Alexe au încetat, prin acordul părţilor, începând cu data de 15 mai 2014. Prevederile contractelor individuale de munca sunt confidenţiale şi reprezintă acordul de voinţă al părţilor", a declarat pentru MEDIAFA purtătorul de cuvânt al Poştei Române, Dan Dumitrescu.

Datele din declaraţia de avere arată că Alexe a câştigat în 2013, în calitate de şef al Departamentului Juridic al operatorului poştal, suma de 106.662 lei, ceea ce înseamnă un salariu lunar de circa 8.900 lei.

Surse din cadrul Poştei Române au declarat pentru MEDIAFAX că directorul general al companiei, Ion Smeeianu, a semnat, miercuri, o decizie de încetare a contractului individual de muncă cu Rosita Mădălina Alexe, fostul director juridic al companiei urmând sã încaseze, conform clauzelor din contract, o sumã reprezentând 30 de salarii compennsatorii.

Astfel, Alexe ar urma să încaseze aproximativ 267.000 lei (60.000 de euro).

Cu afaceri de 1,26 miliarde de lei în 2012, Poşta este cel mai mare operator local de profil. Compania are o reţea teritorială de 5.687 de unităţi şi 27.305 de angajaţi.

Acţionarii companiei sunt Ministerul pentru Societatea Informaţională - 75% şi Fondul Proprietatea - 25%.

Compania avea la sfârşitul anului 2012 datorii totale de 568,2 milioane de lei, în creştere cu 2,9% faţă de 2011, potrivit datelor din bilanţul Poştei.

În perioada 2008-2012, compania a consemnat piederi în fiecare an, care, cumulate, au atins 530 milioane de lei, cu toate că a bugetat profit în fiecare an.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici