Directorul Spitalului din Năsăud şi-a retras demisia după câteva ore

Directorul Spitalul Orăşenesc Năsăud, dr. Adrian George, şi-a depus demisia, joi, la Registratura Primăriei, aşa cum anunţase într-o conferinţă de presă, însă după câteva ore şi-a retras-o, făcând acest anunţ în şedinţa Consiliului Local, fără a-şi motiva decizia.

294 afișări
Imaginea articolului Directorul Spitalului din Năsăud şi-a retras demisia după câteva ore

Adrian George (Imagine: Cristiana Sabau/Mediafax Foto)

Primarul oraşului Năsăud, Mircea Romocea, a declarat corespondentului MEDIAFAX că medicul şi-a depus demisia la Registratura Primăriei, joi, în jurul orei 14.00, pentru ca să şi-o retragă câteva ore mai târziu.

"După ora 14.00, a fost înregistrată la Registratura Primăriei Năsăud demisia dr. Adrian George din funcţia de director al Spitalului Orăşenesc. A urmat o şedinţă de Consiliu Local începând cu ora 16.00. După ce s-a finalizat trecerea în revistă a proiectelor pentru această şedinţă, şi-au expus raportul de activitate şefii Poliţiei, Jandarmeriei şi Pompierilor, respectiv domnul director al spitalului. La finalul expozeului domniei sale, a decis să-şi retragă demisia pe care o depusese doar cu câteva ore înainte", a spus Romocea.

Romocea a afirmat că Adrian George nu a spus de ce îşi retrage demisia, dar că are informaţii că o parte a consilierilor locali PDL din Năsăud i-au cerut să facă acest lucru.

"O parte dintre consilierii PDL i-au cerut să-şi retragă demisia. Eu nu i-am cerut. Eu cred că din moment ce faci o afirmaţie în faţa unor autorităţi şi nu numai trebuie să te ţii de cuvânt. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile", a spus primarul oraşului Năsăud.

Întrebat ce se întâmplă în aceste condiţii, Mircea Romocea a declarat că aşteaptă ca o comisie de evaluare a activităţii manageriale a lui Adrian George să-şi intre în atribuţii şi, peste o lună, să anunţe la ce concluzie a ajuns.

"Demisia e un act unilateral. CL Năsăud a luat doar act de demisie, dar nici nu a apucat să ia act bine că şi-a retras-o. Noi nu îi putem cere în continuare să demisioneze. Vom merge pe ce spune Legea 95/2006, în sensul că îşi va începe activitatea comisia pentru evaluarea activităţii manageriale a domniei sale. Comisia va evalua activitatea managerului Adrian George în baza indicatorilor de performanţă. Va rămâne să i se acorde calificativul şi să se facă propunerea pentru revocarea din funcţie sau rămânerea lui în continuare. Rezultatul comisiei va fi analizat în şedinţa CL Năsăud din luna februarie", a declarat Romocea.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, Adrian George nu a putut fi contactat.

Directorul Spitalului "George Trifon" din Năsăud, dr. Adrian George, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că va demisiona din funcţia de manager al unităţii medicale, "dacă aşa doreşte toată conducerea judeţului", el spunând că nu are nimic să îşi reproşeze din punct de vedere profesional.

"Decizia mea este următoarea: o să-mi dau demisia. Mulţumiţi? O să-mi scriu demisia. Sută la sută, nu vă faceţi probleme. De aici mă duc la Primăria Năsăud şi am depus-o. (...) Dacă aşa se doreşte de toată conducerea judeţului, demisionez. Şicanele au fost foarte mari de trei-patru săptămâni încoace, de când cu cazul fetiţei de patru ani care a făcut entorsă şi apoi a murit", a declarat dr. Adrian George.

El a afirmat că a fost chemat, miercuri, la Primăria Năsăud, iar prefectul judeţului, Ioan Ţintean, i-a spus că ar fi bine să îşi dea demisia de onoare în urma intervenţiei sale telefonice la un post de televiziune.

Întrebat dacă are ceva să-şi impute în legătură cu decesul fetiţei de patru ani care a făcut o entorsă şi în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în urmă cu câţiva ani, când o altă fetiţă a rămas paralizată după ce i s-ar fi administrat, greşit, în acelaşi spital, un medicament, Adrian George a răspuns: "Eu mă consider, ca şi manager, nevinovat atât într-un caz, cât şi în celălalt. Ca şi medic şi ca părinte, spun că e regretabil, dar la problemele actuale se poate întâmpla orice şi în medicină".

Medicul a adăugat că, în situaţia în care nu şi-ar da demisia, ar fi demis oricum, chiar dacă şi-a îndeplinit indicatorii de performanţă ca manager.

Dr. Adrian George lucrează din 1987 în Spitalul Orăşenesc "George Trifon" din Năsăud, iar director este din 2001. Spitalul are 20 de medici şi o farmacistă cu o jumătate de normă, având 14 cabinete în ambulatoriu şi cinci secţii de bază.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, prefectul judeţului, Ioan Ţintean, şi primarul oraşului Năsăud, Mircea Romocea, i-au cerut, miercuri, directorului Spitalului Orăşenesc "George Trifon" din Năsăud, medicul Adrian George, să demisioneze, imputându-i că a reacţionat nepotrivit atunci când a fost întrebat public despre decesul recent al fetiţei de patru ani care a făcut o entorsă şi despre un caz din 2006, tratat tot la unitatea pe care o conduce, al unei fetiţe căreia i-a fost administrat un medicament la care era alergică, ceea ce a dus, în final, la paralizia ei.

Cei trei i-au imputat medicului modul în care a reacţionat, marţi seară, într-o intervenţie în direct la un post naţional de televiziune, în care Adrian George s-a certat cu părinţii fetei paralizate, având, de asemenea, un limbaj inadecvat în dialogul cu jurnaliştii din platou.

În paralelel, s-a constituit şi o comisie de analiză a activităţii managerului Spitalului Năsăud, la solicitarea preşedintelui Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan

Întrebat ce anume îi impută medicului Adrian George, Emil Radu Moldovan spunea: "Eu nu pot să-i imput nimic legat de situaţia cu fetiţa de patru ani care a decedat. Eu pot să-i imput doar comportamentul public. Un manager în slujba publică nu poate avea o asemenea reacţie".

Medicul Adrian George susţinea că şi-a ieşit din fire, în intervenţia televizată, întrucât din studio cineva l-a făcut "nesimţit".

În 2006, medicul Rodica Ianul şi asistenta Gabriela Policec de la spitalul din Năsăud au fost acuzate că au administrat unui copil de cinci ani şi jumătate ampicilină, deşi fetiţa era alergică la medicament. Tatăl fetiţei, Ioan Cârcu, relata la vremea aceea că fetiţa a fost dusă de mama ei la spitalul din Năsăud pentru o banală tuse, a fost consultată şi i s-a administrat ampicilină intravenos fără să i se facă vreun test în prealabil dacă suportă sau nu medicamentul. Ca urmare, copilul a făcut şoc anafilactic.

El spunea că fetiţa a intrat în stop cardio-respirator şi a fost resurcitată foarte greu, producându-se o hipoxie, iar creierul având de suferit. Fata a fost diagnosticată cu stare vegetativă persistentă. Tatăl ei spunea că a făcut plângere la Colegiul Medicilor, dar i s-a spus că nu este culpă medicală.

În acelaşi an, Adrian George a fost demis de la conducerea spitalului, în urma unui control, imputându-se conducerii probleme de ordin economic. Ulterior, el a revenit în funcţie.

În luna ianuarie a acestui an, numele spitalului a fost implicat în cazul unei fetiţe de patru ani din Năsăud care a murit după ce a făcut o entorsă, ea fiind plimbată între spitalele din Năsăud, Bistriţa şi Cluj-Napoca.

În judeţ, au fost declanşate mai multe anchete în legătură cu acest caz, niciuna nefiind finalizată. 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici