DNA: 67 de persoane urmărite penal pentru fraude la referendum. Printre ele, observatori şi membri de partid care l-au ajutat pe Liviu Dragnea

Procurorii DNA au început urmărirea penală faţă de 67 de persoane acuzate de fraude la referendum, printre care 49 de preşedinţi şi membri ai unor secţii din Teleorman, Vrancea şi Gorj, şi 18 observatori din partea unor ONG-uri, membri de partid, care l-au ajutat pe Liviu Dragnea.

1221 afișări
Imaginea articolului DNA: 67 de persoane urmărite penal pentru fraude la referendum. Printre ele, observatori şi membri de partid care l-au ajutat pe Liviu Dragnea

DNA: 67 de persoane acuzate de fraude la referendum, urmărite penal (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

Procurorii anticorupţie precizează, într-un comunicat remis marţi, că au început urmărirea penală faţă 67 de persoane care au luat parte la diferite activităţi legate de desfăşurarea referendumului din 29 iulie.

Dintre acestea, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), 49 au fost preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea şi Gorj, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de complicitate la falsificarea, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, prevăzută de art. 26 Cod Penal raportat la art. 55, pct. 1 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Alte 18 persoane au fost, la referendum, observatori din partea unei organizaţii neguvernamentale, având însă şi calitatea de membri ai unui partid, aceştia fiind acuzaţi de fals în declaraţii.

Potrivit DNA, în actele de începere a urmăririi penale, procurorii au reţinut că există indicii temeinice şi probe că, în 29 iulie 2012, cei 49 de învinuiţi, preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din mai multe localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea şi Gorj, având întreaga responsabilitate pentru desfăşurarea, în condiţii de legalitate, a procesului de votare, au înlesnit falsificarea semnăturilor unor alegători pe lista permanentă şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot faţă de cele votate de alegători, corespunzător aceluiaşi număr de semnături falsificate.

Pe de altă parte, afirmă procurorii, în zilele de 19, 20, 21 iulie 2012, ceilalţi 18 învinuiţi din prezentul dosar penal au completat olograf şi au semnat câte o declaraţie de neapartenenţă politică, în scopul acreditării ca observatori din partea Asociaţiei "Ţara Noastră", la referendumul din 29 iulie 2012. Deşi erau membri ai unui partid politic, în actele respective, depuse la Biroul Electoral Central, cei 18 învinuiţi au declarat, în mod mincinos, contrariul.

"În calitate de membri ai unei formaţiuni politice şi concomitent, de observatori la diferite secţii de votare din localităţi din judeţul Teleorman, cei 18 învinuiţi au comunicat, în fiecare oră, pe parcursul zilei de 29 iulie 2012, prezenţa la vot în secţiile respective, către numărul telefonic 1855, care era parte din sistemul IT controlat de Dragnea Nicolae Liviu, învinuit în acelaşi dosar. În acest fel, atât cei 49 de preşedinţi şi membri ai secţiilor de votare, cât şi cei 18 observatori din partea unui ONG care erau şi membri de partid, au contribuit la realizarea scopului urmărit de Dragnea Nicolae Liviu, secretar general al unui partid politic, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea prevăzută de art.13 din Legea nr.78/2000 (detalii comunicat nr. 647/VIII/3 din 6 septembrie 2012)", se arată în comunicatul DNA.

Procurorii anticorupţie precizează că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Liviu Dragnea a fost pus sub acuzare în dosarul privind referendumul în 6 septembrie, fiind acuzat că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa în scopul obţinerii unei prezenţe de minimum 60% la votul de la referendum, care să garanteze validarea acestuia, potrivit DNA

Procurorii anticorupţie au început urmărirea penală faţă de Nicolae Liviu Dragnea, pentru folosirea influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, instigare la violarea prin orice mijloace a secretului votului de către membrii biroului electoral al secţiei de votare ori de către alte persoane, instigare la promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului.

Dragnea ar fi iniţiat o asociere formată din numeroase persoane (preşedinţi şi membri ai secţiilor de votare coordonaţi de responsabili locali şi judeţeni, preşedinţi de organizaţii judeţene şi locale, precum şi primari ai partidului), iar scopul asocierii era săvârşirea de infracţiuni prevăzute de Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

"În acest sens, a fost utilizat un sistem informatic complex ce permitea unui număr restrâns de persoane să obţină, în timp real, informaţii despre numărul de votanţi şi modul cum s-a votat în secţiile de votare. Astfel, oră de oră, coordonatorii partidului aveau reprezentarea prezenţei la urne, identificând secţiile de vot cu prezenţă slabă", preciza DNA.

Sistemul informatic a asigurat comunicarea de date, mesaje, ordine şi recomandări cu conţinut ilicit, destinate coordonatorilor sau membrilor secţiilor de votare şi altor persoane, în vederea măririi artificiale a numărului de votanţi, mai arătau procurorii.

Secretarul general al PSD a fost audiat în 19 septembrie la DNA. El declara atunci că nu are de unde să ştie "ce morţi au înviat şi s-au dus să voteze" la referendum, precizând că el a stat atunci de dimineaţă până a doua zi dimineaţă în sediul de campanie şi a ieşit doar când a votat.

Întrebat în legătură cu sistemul informatic de raportare la partid a numărului de votanţi la referendum, Dragnea a spus că "este un sistem informatic prin care se comunică rezultatul alegerilor după ce se termină votarea."

"Este irelevant dacă se transmite prin telefon, prin porumbei teleport sau prin internet. Sigur că noi am făcut transmiterea mai târziu decât a facut-o PD în 2009", a adăugat Dragnea.

Liviu Dragnea a spus că nu a dat declaraţii în faţa procurorilor, dar în schimb le-a lăsat un memoriu privind faptele de care este acuzat.

Dragnea a precizat că analizarea activităţii sale politice în cadrul campaniei electorale crează "un precedent estrem de periculos" în ceea ce priveşte funcţionarea partidelor politice.

Secretarul general al PSD spunea că acuzaţiile DNA la adresa lui sunt "nefondate" şi că, de fapt, se urmăreşte îndepărtarea sa din campania electorală, dar el nu se teme de luptă şi le spune şi colegilor săi: "La luptă, băieţi!".

După ce procurorii au anunţat că îl cercetează pe Liviu Dragnea, preşedintele PSD, Victor Ponta, declara că el şi toţi membrii BPN şi CExN au semnat autodenunţuri la DNA pentru că au îndemnat oamenii să vină la vot la referendum.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici