Duşa: Bugetul Apărării pentru 2015 va creşte cu 0,3% din PIB

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat, miercuri, ca bugetul Apărării pentru anul 2015 va creşte cu 0,3% din PIB faţă de cel din acest an, astfel încât în 2016 sau 2017 să se ajungă la o alocare de 2% din PIB.

501 afișări
Imaginea articolului Duşa: Bugetul Apărării pentru 2015 va creşte cu 0,3% din PIB

Mircea Duşa (Imagine: Gabriel Petrescu/ Mediafax Foto)

"Pregătim în acest moment bugetul pentru anul 2015. Am avut în vedere o prevedere de creştere anuală cu 0,3% din PIB, astfel încât să ajungem la 2% în anul 2016-2017 şi credem că Parlamentul va aproba acest buget pe 2015 aşa cum l-am propus pentru a continua programele de înzestrare şi modernizare a armatei", a spus ministrul.

El a menţionat că au fost asigurate fondurile necesare pentru organizarea tuturor exerciţiilor desfăşurate împreună cu aliaţii.

"Şi la Cincu au participat militari din SUA. În exerciţiul pe care îl organizăm în momentul de faţă la Smârdan participă militari din forţele aliate, din Anglia şi SUA. În vară au participat militari români cu efective destul de mari la exerciţiul din Germania. Bugetul, aşa cum este aprobat în momentul de faţă, ne permite să asigurăm finanţarea tuturor cheltuielilor", a subliniat Mircea Duşă.

Ministrul a mai spus ca în ultimii doi ani Apărarea a beneficiat de un buget mai mare, care a permis continuarea programelor de modernizare şi înzestrare a armatei, programe complexe, referitoare la aviaţia de vânătoare şi la avioanele de transport.

"În ultimii doi ani am beneficiat de un buget mai mare care ne-a permis să continuăm programul de modernizare şi înzestrare a armatei, programe complexe care sunt foarte importante şi necesare. Aceste programe se referă la aviaţia de vânătoare, un program foarte complex, şi programul pentru avioane de transport mediu - avioanele Spartan. Vom aduce şi avionul 7 (n.r - Spartan). Tot datorită faptului că am beneficiat de un buget mai mare în acest an şi de rectificări pozitive şi în vară şi acum ne-a permis organizarea de exerciţii de instruire la nivelul armatei cu toate categoriile de forţe - terestre, aeriene, navale", a arătat Duşa.

El a adăugat că noutatea este că în acest an s-au făcut exerciţii cu muniţie reală, ceea ce nu se mai întâmplase de patru ani, în Poligonul de la Cincu şi Capul Midia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici