FOTO Avocat interceptat de procurorii DNA: M-au ascultat luni întregi. E o practică, o mare problemă a sistemului

Doi avocaţi din Bistriţa, specializaţi în drept penal, au fost ascultaţi luni în şir de procurorii DNA după ce aceştia au reuşit să îşi scapă mai mulţi clienţi de arestul preventiv, în acelaşi dosar fiind ascultat şi un fost procuror şef dar şi un fost preşedinte al unei Curţii de Apel.

9250 afișări
Imaginea articolului FOTO Avocat interceptat de procurorii DNA: M-au ascultat luni întregi. E o practică, o mare problemă a sistemului

Avocat interceptat de procurorii DNA: M-au ascultat luni întregi. E o practică, o mare problemă a sistemului (Imagine: theeastafrican.co.ke)

Cei doi avocaţi au aflat în urmă cu mai bine de un an că au fost interceptaţi luni în şir de procurorii DNA, într-un dosar în care au fost asculaţi şi un fost procuror şef de la Bistriţa dar şi un fost preşedinte al Curţii de Apel Cluj.

Deşi nu li s-a spus clar din ce motiv au fost asculaţi sau în ce dosar, cei doi avocaţi au dedus din formularea ambiguă primită în adresele prin care li s-au dat rezoluţiile de neîncepere a urmării penale, că au fost vizaţi de o anchetă a procurorilor DNA deoarece îşi făceau prea bine meseria şi reuşeau să scoată din arest preventiv numeroşi clienţi, fie pe vicii de procedură „vânând” greşelile procurorilor.

“Telefoanele mele şi ale colegului meu au fost puse sub ascultare luni întregi fără ca noi să ştim nimic. Abia după o perioadă destul de lungă am primit de la DNA Bucureşti o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale, în care ni se comunica că am fost ascultaţi, de mai multe ori. În acelaşi dosar cu noi au fost ascultaţi şi un fost procuror şef al unui parchet din Bistriţa dar şi un fost preşedinte al Curţii de Apel Cluj. Cel mai probabil procurorilor li s-a părut suspect faptul că în acea perioadă aveam foarte multe persoane reţinute sau arestate preventiv pe care reuşeam să le scoatem din arest. Nu ştim exact în ce dosar am fost urmăriţi însă ni s-a comunicat că nu s-a început urmărirea penală împotriva noastră, că nu se confirmă sesizările, procurorii susţinând că s-ar fi sesizat în urma unor date, informaţii şi activităţi specifice. În acest caz era vizat şi un fost prim procuror de la parchet şi un fost preşedinte de Curte de Apel, dar ce căutam noi în acelaşi dosar chiar nu avem idee...”, a declarat pentru MEDIAFAX avocatul Aris Cupşa.

După ce au fost intercepaţi mai bine de un an, procurorii au stabilit că nu există nimic suspect în activitatea celor doi avocaţi bistriţeni.

„Ne-au interceptat pe toţi o perioadă destul de lungă, pe bucăţi, luni în şir, peste un an. Nouă ne-a venit rezoluţia că nu se confirmă nimic, în cazul celorlalte persoane ascultate în acelaşi dosar nu ştiu ce rezoluţie au primit... Ne-au ascultat cei de la DNA din Bucureşti. Nu ştim nimic de cererea de interceptare, cert este că nu s-a descoperit nimic” , mai spune avocatul.

Iar cazuri similare, susţine apărătorul, sunt la tot pasul.

“Am numeroşi clienţi care au fost interceptaţi, lucru care se poate vedea din dosarele de urmărire penală şi în cazul cărora nu s-a putut găsi nici o probă împotriva lor. Chiar discutăm şi cu alţi avocaţi pe tema asta, că din 300-400 de cereri de interceptare se respinge eventual una şi aia probabil pentru că persoana care ar urma să fie interceptată a decedat... Eu mă aştept ca la Curtea de Apel să fie acceptate multe astfel de solicitări, dar chiar toate?! Nu există să poată fi admise toate, dar acesta este sistemul”, mai spune Aris Cupşa, care susţine că în ultimii ani a devenit o practică a anchetatorilor să îşi facă problele numai din interceptări.

“Numai pe aceste interceptări, fără niciun alt fel de probe, rişti să pierzi. Este o practică. Avem câteva dosare la Deva de contrabandă unde numai pe interceptări sunt reţinuţi şi anchetaţi”, a declarat avocatul.

Acesta avertizează că există probleme serioase din cauza interceptărilor în stabilirea eventuală a stării de fapt dar şi a prejudiciilor, fiind luate în calcul convorbirile chiar dacă acestea nu se materializează.

“Este o problemă mare a sistemului... Judecătorul poate sau nu să ia în seamă solicitările de interceptare. Dacă le ia în seamă, este şi problema lui... Să pice şi ei (n.n. judecătorii), să vadă şi ei cum este. Nu este normal să iei toate intercepările în seamă, pică şi ei... poate aşa se învaţă să nu le mai ia în seamă chiar pe toate”.

Cele patru instanţe din Bistriţa-Năsăud au admis 99,5 % dintre cererile de interceptare a discuţiilor primite în ultimii ani, conform statisticii făcute publice de avocatul Radu Chiriţă, în urmă cu o săptămână.

În perioada 2010-2015 instanţele din Bistriţa-Năsăud au primit 1230 de solicitări de interceptări din care au acceptat 1220. Cele mai multe cereri au fost depuse la Tribunalul Bistriţa-Năsăud care, din cele 583 a acceptat 577, în procent de 98,8%.

Judecătoria Beclean a primit 72 de solicitări de interceptare pe care le-a admis în totalitate, situaţia fiind aproape similară şi la Judecătoria Năsăud unde, din cele 129 de solicitări de interceptare a fost acceptate 128 dar şi la judecătoria Bistriţa unde din cele 446 de cereri de interceptare doar două au fost respinse.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici