- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Franks: Restructurarea sectorului public şi adoptarea de reforme trebuie să continue în anii următori
Restructurarea sectorului public trebuie să continue în anii următori, chiar dacă nu va mai fi nevoie de o consolidare fiscală bruscă, astfel încât în urma reformelor economia să devină mai eficientă şi competitivă, a declarat, vineri, şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.
Franks: Restructurarea sectorului public şi adoptarea de reforme trebuie să continue în anii următori (Imagine: Daniel Mihailescu/Mediafax Foto)
"A existat o ajustare substanţială a echilibrului fiscal datorită măsurilor foarte dificile, dar necesare, care au fost luate. Nu va fi nevoie de o consolidare de o asemenea mărime în 2011 şi 2012, dar asta nu înseamnă că nu mai este nevoie de reforme pentru ca România să aibă o creştere economică mai rapidă şi o economie mai eficientă şi mai competitivă", a spus Franks, la un seminar organizat de BNR cu ocazia aniversării a 130 de ani de activitate.
El a menţionat că dacă un stat nu trebuie să realizeze o consolidare fiscală bruscă nu înseamnă că acesta nu trebuie să reformeze şi mai mult sectorul public şi să implementeze reforme structurale.
"Cred că trebuie continuată restructurarea sectorului public şi cred că vedem unele iniţiative în prezent, adică există reforma pensiilor, a doua rundă a reformei salariale, va exista o continuare a reducerii sectorului public, există iniţiative de a lucra asupra sistemului de beneficii sociale", a spus Franks.
El a precizat că o echipă tehnică a FMI se află în prezent la Bucureşti şi analizează eficienţa cheltuielilor publice şi modul de îmbunătăţire a acesteia.
"Procesul de reformă trebuie să continue dincolo de 2010", a mai spus oficialul FMI.
-
Cum arată localităţile înzăpezite vizitate de premierul Mihai Răzvan Ungureanu - GALERIE FOTO
Social astăzi, 15:59
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a vizitat, sâmbătă, însoţit de ministrul Apărării Naţionale şi cel al Administraţiei şi Internelor, mai multe localităţi înzăpezite din judeţele Vrancea şi Buzău. citeşte tot
-
Protest faţă de ACTA, la Oradea: Oamenii au adus în Piaţa Unirii calculatoare şi monitoare
Social astăzi, 14:17
Aproximativ 60 de persoane protestează, sâmbătă după-amiază, în Piaţa Unirii din centrul municipiului Oradea, faţă de ACTA, oamenii cerând ca acest tratat să nu intre în vigoare. citeşte tot





Ar fi corect ca banii sa intre la BNR pentru sustinerea economiei nationale iar bugetul statului sa poata fi alimentat numai prin emisiune monetara si numai potrivit legii bugetare, iar fiscul sa se desfiinteze si BNR sa lucreze numai pentru interesul national.
Astora degeaba le dai bani domnule Franks! Ei nu au alta preocupare decat sa mareasca sau sa scada inpozitele, taxele si contributiile catre stat, dupa cum le dicteaza interesele lor criminale. Imozitele, taxele si contributiile catre stat merg numai in buzunarele criminalilor prin legile perverse pe care le fac, si nimic la Popor. Poporul traieste numai din imprumuturile luate de acesti criminali perversi pe spinarea poporului. Dovedeste ca nu esti de teapa lor si nu le mai da nimic pana nu desfiinteaza impozitele, taxele si contributiile catre stat!
Dobitocul asta impreuna cu dobitocii din tara numesc reducerea salariilor reforma?Popor roman trezeste-te si pune mana pe bata!