GALERIE FOTO Circa 20.000 de locuitori ai municipiului Sebeş, fără apă din cauza unei defecţiuni

Circa 20.000 de locuitori municipiului Sebeş, judeţul Alba, au rămas, duminică, fără apă potabilă, din cauza unei defecţiuni la reţeaua de alimentare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

373 afișări
Imaginea articolului GALERIE FOTO Circa 20.000 de locuitori ai municipiului Sebeş, fără apă din cauza unei defecţiuni

GALERIE FOTO Circa 20.000 de locuitori ai municipiului Sebeş, fără apă din cauza unei defecţiuni

Potrivit unui comunicat transmis de Primăria municipiului Sebeş, duminică dimineaţă a fost semnalată o defecţiune la reţeaua de alimentare cu apă curentă pe strada Dorobanţi, din cauza căreia a fost nevoie de oprirea alimentării cu apă.

De sistarea apei potabile sunt afectaţi circa 20.000 de locuitori, inclusiv agenţi economici.

”La faţa locului s-au deplasat echipele de intervenţie ale APA CTTA Sebeş şi ale Serviciului Public Administrarea Patrimoniului, care au constat o fisură la îmbinarea între vana montată la începutul lunii noiembrie, când a fost consemnată o altă defecţiune majoră pe strada Dorobanţi, şi conducta de azbociment învechită, care prezintă un risc permanent. Pentru a facilita intervenţia, a fost necesară dispunerea măsurii de oprire a alimentării cu apă, iar aceasta afectează, încă o dată, întregul oraş”, arată Primăria municipiului Sebeş.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Sebeş, Nadia Mitrea, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că localităţile înconjurătoare nu sunt afectate.

La ora transmiterii acestei ştiri se lucrează pentru remedierea defecţiunii.


 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici