Greva de la METROU a fost suspendată până la numirea Liei Olguţa Vasilescu la Transporturi

Consiliul General Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM) a decis, marţi, amânarea declanşării grevei până după instalarea noului ministru al Transporturilor, Lia Olguţa Vasilescu, anunţă sindicaliştii, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

13472 afișări
Imaginea articolului Greva de la METROU a fost suspendată până la numirea Liei Olguţa Vasilescu la Transporturi

Greva de la metrou, suspendată până la numirea Liei Olguţa Vasilescu la Transporturi - surse

"Ca urmare a faptului că, la data trimiterii comunicatului de presă de ieri, nu aveam confirmarea schimbării conducerii Ministerului Transporturilor, Consiliul General USLM întrunit azi, 20.11.2018, în şedinţă extraordinară,
a hotărât amânarea declanşării grevei propriu-zise până după instalarea noului ministru al Transporturilor şi prima întrevedere cu acesta în calitate de mediator al prezentului conflict colectiv de muncă, la o dată ce urmează să o anunţăm",
a transmis Ion Rădoi, preşedintele Sindicatului Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM).

Sindicaliştii anunţau săptămâna trecută că au stabilit ca, începând cu ziua de miercuri, 21 noiembrie, să declanşeze greva generală pe perioadă nedeterminată, între orele 4:00 - 16:00, subliniind că speră să fie dezamorsat conflictul colectiv de muncă pentru a evita neplăcerile călătorilor.

Între timp, Lucian Şova a fost remaniat de la conducerea Ministerului Transporturilor, PSD hotărând, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional, ca locul acestuia să fie luat de Lia Olguţa Vasilescu, care a ocupat până acum portofoliul de la Ministerul Muncii. Propunerea urmează să fie aprobată de preşedintele Klaus Iohannis.

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici