Incidente cauzate de ninsori pe şosele | Vrancea: Un microbuz cu 15 copii, implicat într-un accident pe DN 2D / Circulaţie îngreunată pe DN 12A, în judeţul Harghita

Şapte echipaje ale ISU Vrancea şi ISU Covasna intervin, sâmbătă seara, în localitatea Tulnici, unde un microbuz în care se aflau 15 copii a ieşit de pe şosea, pe DN 2D.

4772 afișări
Imaginea articolului Incidente cauzate de ninsori pe şosele | Vrancea: Un microbuz cu 15 copii, implicat într-un accident pe DN 2D / Circulaţie îngreunată pe DN 12A, în judeţul Harghita

Incidente cauzate de ninsori pe şosele | Vrancea: Un microbuz cu 15 copii, implicat într-un accident pe DN 2D / Circulaţie îngreunată pe DN 12A, în judeţul Harghita

Potrivit ISU Vrancea, microbuzul a ieşit în afara părţii carosabile pe DN2 D între localităţile Ojdula, din Covasna, şi Tulnici, din judeţul Vrancea.

La faţa locului intervin şapte echipaje ale Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă din cele două judeţe.

În microbuz se aflau 15 copii, sportivi, cu vârste cuprinse între 16 şi 17 ani.

Potrivit ISU Vrancea, din primele informaţii nu sunt persoane încarcerate sau rănite.

Pompierii vor acţiona pentru scoaterea microbuzului din zăpadă. Copiii au fost preluaţi cu însoţitorii lor de un microbuz din comuna Tulnici şi adăpostiţi la o pensiune din zonă.

Circulaţie îngreunată pe DN 12A, în judeţul Harghita, din cauza ninsorii

Circulaţia pe DN12A, între localităţile Frumoasa şi Lunca de Sus, judeţul Harghita, este îngreunată, sâmbătă seara, din cauza ninsorii. În zonă se intervine cu trei utilaje de deszăpezire.

Potrivit ISU Harghita, traficul rutier este îngreunat între localităţile Frumoasa şi Lunca de Sus, pe DN 12A, după ce carosabilul a fost acoperit cu zăpadă.

În zonă, drumarii intervin cu trei utilaje de deszăpezire de la baza Lunca de Sus.

Reprezentanţii ISU Harghita au anunţat că nu sunt maşini blocate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici