INS: Câştigul salarial net a crescut în martie cu 80 lei faţă de luna anterioară, la 1.706 lei

Câştigul salarial mediu nominal net a fost în martie de 1.706 lei, în creştere cu 4,9% (80 lei) comparativ cu februarie şi cu 5,5% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cele mai mari valori fiind înregistrate în fabricarea produselor din tutun, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, arată INS.

167 afișări
Imaginea articolului INS: Câştigul salarial net a crescut în martie cu 80 lei faţă de luna anterioară, la 1.706 lei

INS: Câştigul salarial net a crescut în martie cu 80 lei faţă de luna anterioară, la 1.706 lei (Imagine: Thomas Dan / Mediafax Foto)

Astfel, în fabricarea produselor din tutun câştigul salarial mediu nominal net a fost de 7.281 lei, iar în hoteluri şi restaurante de 970 lei. De altfel, în sectorul produselor de tutun a fost înregistrată şi cea mai mare creştere a câştigului salarial mediu net din luna martie, de 56,6%.

Indicele câştigului salarial real pentru martie 2014 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 104,9%.

"În luna martie 2014, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de premii ocazionale (inclusiv premii trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), sume din alte fonduri (inclusiv tichete de masă, tichete cadou şi de vacanţă), realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte)", se arată într-un comunicat al INS.

Majorări semnificative, între 15% şi 20%, au fost consemnate în fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale. Totodată, în activităţile de servicii anexe extracţiei, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, telecomunicaţii, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, captarea, tratarea şi distribuţia apei au fost operate creşteri de între 10% şi 13%, iar în activităţile de servicii administrative şi activităţi de servicii suport, fabricarea băuturilor, industria metalurgică, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor între 8% şi 9,5%.

Scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de februarie s-au înregistrat ca urmare a acordării de prime ocazionale în luna anterioară, a nerealizărilor de producţie ori a încasărilor mai mici (funcţie de contracte), a dificultăţilor financiare cu care s-au confruntat unele unităţi economice, precum şi a angajărilor de personal cu câştiguri salariale mici.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în transporturi pe apă, de 10,4%, în activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei; fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), între 4,5% şi 9% şi în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune (inclusiv înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ; activităţi de difuzare şi transmitere de programe), transporturi aeriene, între 2% şi 3%.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă astfel: învăţământ (2,6%), sănătate şi asistenţă socială (1,7%), administraţie publică (0,8%).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici