Iuliu Mureşan şi Arpad Paszkany, suspecţi în dosarul instrumentat de DIICOT

Preşedintele clubului de fotbal CFR 1907 Cluj, Iuliu Mureşan, şi fostul finanţator al clubului, Paszkany Arpad, au calitatea de suspecţi în dosarul instrumentat de DIICOT Cluj şi în care au fost audiaţi joi, conform unor surse judiciare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1449 afișări
Imaginea articolului Iuliu Mureşan şi Arpad Paszkany, suspecţi în dosarul instrumentat de DIICOT

Iuliu Mureşan şi Arpad Paszkany, suspecţi în dosarul instrumentat de DIICOT

Surse judiciare au declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că vineri urmează să fie audiate şi alte persoane din conducerea clubului de fotbal CFR 1907 Cluj.

„Paszkany Arpad şi Iuliu Mureşan au amândoi calitatea de suspecţi. Joi s-au încheiat audierile, vineri vor urma alte audieri, vor fi citate şi alte persoane din conducerea clubului. În ce calitate va stabili procurorul de caz”, au spus sursele citate.

Preşedintele clubului de fotbal CFR 1907 Cluj, Iuliu Mureşan, a ieşit, joi, de la audierile de la DIICOT Cluj după o jumătate de oră, el declarând că a venit în calitate de preşedinte.

Anterior, la sediul DIICOT Cluj a fost audiat şi fostul finanţator al clubului, Paszkany Arpad. Acesta a ieşit de la audierile de la DIICOT Cluj după o oră şi jumătate, spunând că nu are nicio calitate în dosarul privind clubul de fotbal.

Paskany a declarat la ieşirea de la DIICOT Cluj că nu poate spune ce l-au întrebat procurorii şi a precizat că a terminat repede.

"Nu am nicio calitate. Dacă eşti chemat, vii”, a spus acesta.

Întrebat dacă este vorba despre probleme la clubul de fotbal CFR 1907 Cluj, fostul finanţator a răspuns: "habar nu am”.

Mai multe percheziţii au avut loc, joi dimineaţa, la clubul de fotbal CFR Cluj, pentru posibile fapte de delapidare, evaziune fiscală şi spălare de bani, prejudiciul fiind calculat la peste 8.400.000 de euro, potrivit unor surse judiciare.

Surse apropiate anchetatorilor declarau pentru MEDIAFAX că, joi dimineaţă, procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Crimă Organizată Cluj face 20 de percheziţii în Bucureşti şi Cluj-Napoca într-un dosar cu suspiciuni de evaziune fiscală, spălare de bani şi delapidare de 8.485.682 de euro la clubul de fotbal CFR Cluj. Banii ar fi fost luaţi din patrimoniu de către "persoane cu atribuţii de gestiune sau administrare a sumelor în cadrul societăţii care deţine clubul."

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici