Klaus Iohannis, mesaj pentru olimpicii la matematică prezenţi la Cluj, unde participă şi fiul lui Bashar al-Assad: Voi veţi face parte din elitele intelectuale | FOTO

Preşedintele României, Klaus Iohannis, le-a spus, duminică, elevilor care participă la Olimpiada Internaţională de Matematică de la Cluj, că ei vor face parte din elitele intelectuale ale ţărilor lor şi că speră ca fiecare dintre participanţi să contribuie la consolidarea unui viitor mai bun.

717 afișări
Imaginea articolului Klaus Iohannis, mesaj pentru olimpicii la matematică prezenţi la Cluj, unde participă şi fiul lui Bashar al-Assad: Voi veţi face parte din elitele intelectuale | FOTO

Klaus Iohannis, mesaj pentru olimpicii la matematică prezenţi la Cluj, unde participă şi fiul lui Bashar al-Assad: Voi veţi face parte din elitele intelectuale

„Luaţi parte la una dintre cel mai importante competiţii intelectuale de pe planetă. Găzduirea la Cluj-Napoca a olimpiadei, este cu atât mai imporantă cu cât România a organizat în 1959 prima ediţie a competiţiei. Evenimentul este o întrecere în inteligenţă şi creativitate, devenind un for care permite tinerilor talentaţi din întreaga lume să demonstreze de ce este capabilă mintea umană atunci când este pusă la încercare. Matematica stă la baza tuturor ştiinţelor, inovaţiei şi a dezvoltării gândirii analitice. Voi veţi face parte din elitele intelectuale ale ţărilor voastre şi ale lumii, sunt convins că pasiunea pentru matematică pentru mulţi dintre voi de când eraţi copii. Cred că matematica şi materiile din categoria ştiinţă-tehnologie, inginerie şi matematică sunt esenţiale în contrucţia curriculară în timpul educaţiei timpurii dacă ne dorim să avem veritabile societăţi ale cunoaşterii”, a spus preşedintele Klaus Iohannis, la deschiderea Olimpiadei Internaţionale de Matematică, de la Cluj-Napoca.

De asemenea, preşedintele le-a spus elevilor că speră ca fiecare dintre ei să contribuie la un viitor mai bun şi mai drept.

„Sper ca fiecare dintre voi îşi va folosi întregul potenţial pentru a contribui la consolidarea unui viitor mai bun şi mai drept pentru generaţia voastră şi cele următoare. Vă doresc mult success la această olimpiadă internaţională de matematică şi o şedere frumoasă în Româînia, aici, la Cluj-Napoca”, a mai spus preşedintele Iohannis.

Cea de-a 59-a Olimpiadă Internaţională de Matematică se desfăşoară la Cluj-Napoca în perioada 3 - 14 iulie.

La competiţie participă şi fiul cel mare al preşedintelui Siriei, Bashar al-Assad, Hafez al-Assad, în vârstă de 16 ani, care este component al lotului olimpic sirian.

La deschiderea olimpiadei au mai participat, printre alţii, ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, vicepremierul Ana Birchal, primarul Emil Boc, preşedintele boardului IMO, Geoff Smith, parlamentari şi ambasadori.

Preşedintele Iohannis va vizita, duminică, şi Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă”, unitate sanitară care asigură servicii medicale preventive, curative şi paliative în domeniul oncologic şi care desfăşoară o amplă activitate de învăţământ şi cercetare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici