Mamele din Europa preferă cumpărăturile online

Aproximativ 89% dintre cele 92 de milioane de mame europene care accesează zilnic internetul fac cumpărături online, produsele achiziţionate de acestea fiind în mare parte electrocasnice, oferte de vacanţă, haine, accesorii şi produse cosmetice, potrivit unui studiu remis MEDIAFAX.

179 afișări
Imaginea articolului Mamele din Europa preferă cumpărăturile online

Mamele din Europa preferă cumpărăturile online (Imagine: Shutterstock)

Pentru că internetul este important pentru mame mai ales atunci când decid să achiziţioneze un brand, 98% dintre ele caută online informaţii despre produsele mărcii pe care doresc să o cumpere.

Potrivit unui studiu Mediascope, mamele europene caută activ cele mai multe informaţii despre următoarele categorii: produse electrocasnice (59%), oferte de vacanţă (57%), haine şi accesorii (57%), produse cosmetice (54%).

De asemenea, 61% dintre mame declară că sunt capabile să aleagă produse şi servicii mult mai bune datorită informării de pe internet.

Însă mamele din Europa apelează la mediul online şi pentru o comunicare rapidă şi eficientă. Astfel, 74% dintre aceste femei declară că ţin mult mai bine legătura cu familia şi prietenii datorită internetului. 83% dintre acestea utilizează e-mail-ul în fiecare zi, în timp ce 59% accesează reţelele de socializare zilnic pentru comunicarea cu ceilalţi (25%), postarea de status-uri (24%), schimbarea pozei de profil (16%) şi încărcarea de fotografii sau de conţinut video (7%).

Acelaşi studiu mai arată că internetul este util mamelor europene pentru administrarea finanţelor şi programarea timpului liber - 45% declară că îşi stabilesc vacanţele şi îşi programează călătoriile mult mai uşor datorită accesului la internet.

Timpul pe care mamele europene îl petrec online a crescut din 2004 până în prezent cu 77%. Astfel, femeile din Europa care au copii petrec 13,8 ore pe săptămână pe internet, activitate devansată doar de privitul la televizor, cu o medie de 17,1 ore pe săptămână.

55% dintre mame preferă să facă mai multe lucruri în acelaşi timp şi navighează pe internet în timp ce se uită la televizor. Intervalul preferat pentru a sta online este seara, între orele 17.30 şi 21.00.

Dispozitivele pe care mamele din Europa le folosesc preponderent pentru a naviga pe internet sunt computerul sau laptopul (67%), urmat de telefoanele mobile (21%) şi de tablete (8%).

În acest context, 73% dintre mamele europene susţin că sunt mai dispuse să achiziţioneze un telefon mobil care oferă şi conexiune la internet, iar 50% dintre acestea deţin deja un smartphone.

Ţările din care se utilizează cel mai mult telefoanele mobile şi tabletele pentru conectarea la internet sunt Norvegia, Olanda, Danemarca, Irlanda şi Germania.

Studiul Mediascope a fost realizat pe un eşantion de 51.700 de persoane.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici