- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Militarul ucis în Afganistan, înmormântat la Braşov în prezenţa ministrului Apărării
Sublocotenentul post-mortem Valerică Leu a fost înmormântat, duminică, cu onoruri militare, la Cimitirul Municipal Braşov, în prezenţa ministrului Apărării, Gabriel Oprea, care a declarat, după ceremonia religioasă, că ar fi preferat să-i strângă mâna bărbăteşte după misiunea din Afganistan.
Militarul ucis în Afganistan, înmormântat la Braşov în prezenţa ministrului Apărării (Imagine: Mihaela Cojocariu/Mediafax Foto)
Ceremonia religioasă a început în jurul orei 13.30 la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din cartierul Craiter şi a dura aproximativ două ore.
La finalul ceremoniei, ministrul Apărării, Gabriel Oprea, a promis familiei militarului că nu o va lăsa "în urmă".
"Îmi doream să-i strâng mâna bărbăteşte la întoarcerea din misiunea din Afganistan. Însă militarii români merg în teatre de operaţiuni pentru că sunt demni şi curajoşi şi pentru că asta este datoria lor. România reprezintă o naţiune, iar naţiunea are un destin", a spus ministrul Apărării.
De asemenea, primarul Braşovului, George Scripcaru, prezent la funeralii, a declarat că săptămâna viitoare va propune în şedinţa Consiliului Local ca militarului Valerică Leu să îi fie acordat titlul de cetăţean de onoare post-mortem.
La funeralii au participat câteva sute de persoane, majoritatea colegi ai militarului de la Vănătorii de Munte Braşov.
Trupul neînsufleţit al sergentului major Valerică Leu, ridicat la grad de sublocotenent post-mortem, a fost adus vineri în ţară, fiind întâmpinat la sosirea la Baza aeriană 90 de familie, oficiali MApN, ministrul Apărării, Gabriel Oprea şi ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein.
Sâmbătă,
sicriul cu trupul neînsufleţit a fost adus la
Braşov şi depus la capela Bisericii Sfântul Ioan
Botezătorul din cartierul Craiter.
Militarul, care făcea parte din Batalionul 33 Manevră, dislocat în
Afganistan, a murit, miercuri, la ora 8.30 (ora României), în
timpul unei misiuni. Sergentul-major făcea parte dintr-o subunitate
de intervenţie solicitată pentru securizarea unei căi de acces.
-
Ungureanu vrea să înfiinţeze o asociaţie care s-ar putea numi Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta
Politic ieri, 23:24
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, luni, la B1 Tv, că se gândeşte să constituie o asociaţie, care s-ar putea numi Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta, el opinând totodată că este nevoie de o regrupare a dreptei în jurul câtorva principii pe care le poate exprima şi o platformă comună. citeşte tot
-
Ungureanu: Ceea ce s-a întâmplat în sala de plen pe seama migraţiei controlate, un puci parlamentar
Politic ieri, 22:15
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, luni, că ceea ce s-a întâmplat în Parlament la votul moţiunii, în urma căruia a căzut guvernul său, reprezintă "un puci parlamentar" şi a spus că le promite celor care au trecut dintr-o parte în alta că o să se uite cu mare atenţie la motivele lor. citeşte tot





Odihneasca-se in pace...
Sa mori pentru patrie.. astea-s povesti..... nicaieri ca in romania .. nu merita nimik aici .. multi platesc cu pretul vietii pentru umflati ce se scarpina in dos .... romania nu e de noi fratilor. Odihneasca-se in pace!!
dumnezeu sa-l ierte pe acest om cazut la datorie! ce datorie ne-am putea intreba?in primul rand aceea de a-si intretine familia din dragoste,lucru onorabil,dar in acelasi timp si-a facut datoria de carne de tun,deservind interesele politice ale unor hine ce ocupa anumite functii de conducere statala. domnul din dreapta(prim- plan0imi este cel mai bun prieten si nu as suporta gandul ca el sa aiba parte de aceeasi soarta.aveti grija de voi cu totii si dumnezeu sa va aiba in paza pe voi toti.