Ministerul de Interne trimite un adjunct IGPR la Vâlcea pentru a verifica situaţia după ce doi poliţişti au fost bătuţi / Doi bărbaţi au fost reţinuţi în acest caz

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a cerut ca unul din adjuncţii IGPR să se deplaseze în Vâlcea pentru a verifica situaţia, după ce doi poliţişti au fost atacaţi în timpul unei misiuni. Unul dintre agenţi va fi adus la Bucureşti pentru a fi operat, a anunţat Monica Dajbog, reprezentantul MAI.

921 afișări
Imaginea articolului Ministerul de Interne trimite un adjunct IGPR la Vâlcea pentru a verifica situaţia după ce doi poliţişti au fost bătuţi / Doi bărbaţi au fost reţinuţi în acest caz

Ministerul de Interne trimite un adjunct IGPR la Vâlcea pentru a verifica situaţia în cazul poliţiştilor bătuţi

„Ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, a solicitat inspectorului general al Poliţiei Române ca unul dintre adjuncţi să meargă personal în judeţul Vâlcea pentru a verifica situaţia la faţa locului şi pentru a lua măsuri ca pe viitor să nu se mai repete astfel de cazuri în care viaţa poliţiştilor este pusă în pericol. Nu ne referim aici la un control ci, la un sprijin profesional pe care Inspectoratul General al Poliţiei Române trebuie să-l acorde structurilor din teritoriu pentru evitarea unor situaţii critice”, a anunţat Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al MAI.

Cei doi agresori au fost depistaţi în cursul acestei dimineţi pe raza municipiului Slatina în urma activităţilor dispuse de procurorul de caz, cu sprijinul specialiştilor din cadrul Biroului de Operaţiuni Speciale Vâlcea şi al Inspectoratului de Poliţie Olt.

Unul dintre poliţiştii răniţi va fi transportat la un spital din Capitală.

„Ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, a fost informat încă din cursul nopţii cu privire la starea de sănătate a poliţiştilor şi în cursul acestei dimineţi, cu acordul familiei, s-a luat hotărârea ca unul dintre poliţiştii răniţi să fie adus la un spital din Bucureşti pentru a-i fi acordate îngrijirile necesare şi, din ce ştim în acest moment, va fi supus unei intervenţii medicale”, mai arată reprezentantul MAI.

Doi bărbaţi au fost reţinuţi în cazul poliţiştilor agresaţi în Vâlcea
 
Doi bărbaţi, de 28 şi 31 de ani, au fost reţinuţi, miercuri după-amiaza, în cazul poliţiştilor agresaţi în noaptea de marţi spre miercuri. Aceştia vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.
 
Doi bărbaţi, cu vârste de 28, respectiv 31 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, în cazul poliţiştilor agresaţi în timpul nopţii de marţi spre miercuri, după ce au urmărit un şofer fugar, în localitatea Călina, judeţul Vâlcea.
 
Potrivit Poliţiei Vâlcea, suspecţii au fost duşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ, iar joi vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
 
Doi poliţişti au fost loviţi în timpul nopţii de marţi spre miercuri, după ce au urmărit un şofer fugar, în localitatea Călina, judeţul Vâlcea, iar pentru a-l opri au tras nouă focuri de armă. În timpul disputei, arma unui dintre agenţi a căzut, însă a fost recuperată.
Taguri:
mai,
monica dajbog,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici