„Ministrul Vlad Voiculescu a semnat, vineri, un ordin prin care a retras reprezentanţii Ministerului Sănătăţii din consiliul de administraţie de la Spitalul Floreasca şi din comisia de contestaţie din cadrul concursului pentru funcţia de management, concurs care trebuia să se desfăsoare ieri. Conform prevederilor legale, ordinul semnat de ministru a avut efectul de a anula desfăşurarea concursului”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Laurenţiu Colintineanu, purtătorul de cuvânt al ministerului Sănătăţii.
Acesta a precizat că potrivit proiectului de management, funcţiile de conducere vor fi ocupate pe baza unor criterii de performanţă.
„E convingerea ministerului că a venit momentul pentru a analiza şi a efectua modificări privind procedura de selecţie a viitorilor manageri. Procesul de selecţie este o parte foarte importantă a acestui angrenaj. E în lucru un contract de management al spitalelor. Trebuie să conţină criterii clare de performanţă. Printre criterii l-aş menţiona pe cel de raportare reală a infecţiilor nosocomiale. Vom acorda mare atenţie asupra criteriilor de igienă, nu mai vrem spitale murdare în România. Un alt element este feedback-ul pacienţilor. Niciun concurs pentru ocuparea funcţiei de manager nu va avea loc până nu se va definitiva acest proiect de management iar termenul este de câteva săptămâni”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al ministerului Sănătăţii.
Citeşte şi: Procurorii au găsit mai multe mesaje între Dan Condrea şi soţia sa, trimise înainte de accident
Citeşte şi: Medicul psihiatru din Arad acuzat de falsificarea studiilor pentru testarea unor medicamente, reţinut
Citeşte şi: Una din staţiile de vaporaşe de la Timişoara, botezată „Gheorghe Coposu” în loc de „Corneliu Coposu” – FOTO
Citeşte şi: Vaslui: O viitură a distrus porţiuni întregi din DE 581. Maşini purtate de ape zeci de metri – GALERIE FOTO