Ministrul Muncii: Nu se desfiinţează Pilonul 2 de pensii / Posibilitatea pe care o analizează acum Guvernul

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, miercuri, că nu se desfiinţează Pilonul II de pensii, precizând că Guvernul analizează posibilitatea ca fiecare persoană să poată să opteze între Pilonul 2 de pensii şi Pilonul 1.

724 afișări
Imaginea articolului Ministrul Muncii: Nu se desfiinţează Pilonul 2 de pensii / Posibilitatea pe care o analizează acum Guvernul

Ministrul Muncii: Nu se desfiinţează Pilonul 2 de pensii / Posibilitatea pe care o analizează Guvernul

"Nu este niciun fel de modificare faţă de ceea ce am comunicat acum trei luni şi eu, şi domnul preşedinte Liviu Dragnea, în sensul că nu se desfiinţează acest Pilon 2 de pensii, nici nu am avea cum să facem acest lucru, doar că analizăm la ora actuală posibilitatea ca fiecare persoană să poată să opteze, adică să nu mai fie o obligaţie prin lege ca persoana să fie şi la Pilonul 1, şi la Pilonul 2 de pensii şi să-i dăm posibilitatea să opteze", a declarat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, la Parlament.

Ministrul Muncii a afirmat că, în urmă cu mai mulţi ani, a avut posibilitatea să opteze între Pilonul 2 şi Pilonul 1 şi a ales să rămână la Pilonul 1.

"Eu, la vremea respectivă, aşa am făcut. Eram exact între vârsta de 34 şi 35 de ani, în acel an s-a putut opta, nu am fost redistribuită direct la Pilonul 2 - aşa cum spunea astăzi un personaj din Parlament care nu avea cum să cunoască situaţia mai bine decât mine - şi eu, la vremea respectivă, am optat să rămân doar la Pilonul 1 de pensii, pe considerentul că niciodată statul nu poate să dea faliment. Când vorbim de firme private, este cu totul altă discuţie, dar eu vă invit să aşteptaţi această iniţiativă, ca să vedeţi despre ce este vorba cu certitudine. Ca şi concluzie: nu se desfiinţează pilonul 2 de pensii", a spus Vasilescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici