- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Naşterea cu mamă purtătoare, obiectul unui nou proiect de lege la Senat
Naşterea prin procedura unei mame purtătoare şi fertilizarea cu terţ donator fac obiectul reglementării printr-un nou proiect de lege prezentat, luni, de Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi din Senat.
Procedura naşterii cu mamă purtătoare, obiectul unui nou proiect de lege la Senat (Imagine: Shutterstock)
"Guvernul a avut un proiect de lege privind terţul donator. Pentru că aceasta acoperea doar o mică parte a plajei reproducţiei umane asistate, Comisia noastră, cu ajutorul specialiştilor, a reprezentanţilor Agenţiei Naţionale de Transplant, a juriştilor, a extins proiectul şi am făcut un proiect de lege cuprinzător care să reglementeze reproducţia umană asitată", a declarat într-o conferinţă de presă senatorul Gyorgy Frunda, preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi din Senat.
Proiectul va primi raport de la Comisie în următoarele două săptămâni, iar Frunda a făcut apel la toţi parlamentarii să sprijine proiectul pentru a se evita adoptarea tacită la termenul din 13 martie a proiectului iniţial al Guvernului.
Proiectul de lege subliniază că la asistenţa medicală în domeniul reproducerii umane pot apela numai cuplurile sau femeile singure diagnosticate cu infertilitate sau pentru a se evita transmiterea unei maladii la copil sau la un membru al cuplului.
"Pot apela la mamele purtătoare numai mamele cu o anumită patologie. Legea se referă la situaţiile medicale, nu la capricii", a subliniat embriologul Mioara Matei, de la Spitalul CFR 2, unul dintre specialiştii care au contribuit la elaborarea proiectului. Ea a adăugat că legea nu este pentru femeile care îşi permit şi doresc să plătească o altă femeie pentru a-i purta o sarcină.
"Este exclus potrivit legii orice fel de beneficiu material pentru mama purtătoare. Dacă mama purtătoare solicită bani sau este prinsă că a acceptat bani, ea va răspunde juridic. Prin reglementările aduse vrem să prevenim situaţiile anilor 1990, când femei din România năşteau pe bandă rulantă pentru a vinde copiii în străinătate", a declarat Frunda.
Proiectul stipulează că vârsta mamei purtătoare trebuie să fie cuprinsă între 18 şi 40 de ani, iar cea a mamei beneficiar între 18 şi 47 de ani. "Nu va mai putea fi posibil un al doilea caz Adriana Iliescu", a subliniat Frunda.
Conform prevederilor proiectului legislativ, reproducerea cu mamă purtătoare se va realiza în baza unui contract încheiat la notar între cuplul beneficiar şi mama surogat. Cuplul poate deconta mamei purtătoare numai costurile medicale şi asigura o compensaţie materială echivalentă cu cinci tichete de masă pe zi pentru perioada sarcinii şi lăuziei. În cazul donatorilor de material reproducător, legea prevede tot o compensaţie de cinci tichete de masă.
De asemenea, revocarea contractului de una dintre părţi atrage răspundere materială, cu excepţia unor cauze medicale. Mai este prevăzut că mama purtătoare, care nu trebuie să aibă nicio legătură genetică cu copilul, va preda copilul cuplului beneficiar în termen de 48 de ore de la naştere şi are dreptul la concediul de sarcină şi lăuzie.
Conform proiectului, filiaţia copilului se stabileşte prin recunoaştere sau hotărâre judecătorească.
Potrivit unei note de fundamentare a proiectului, în România este "un vid legislativ" în acest domeniu, iar anual creşte cu 20% numărul cuplurilor cu diagnostic de infertilitate, precum şi al celor care apelează la tehnici de reproducere umană asistată medical.
-
Ungureanu vrea să înfiinţeze o asociaţie care s-ar putea numi Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta
Politic astăzi, 23:24
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, luni, la B1 Tv, că se gândeşte să constituie o asociaţie, care s-ar putea numi Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta, el opinând totodată că este nevoie de o regrupare a dreptei în jurul câtorva principii pe care le poate exprima şi o platformă comună. citeşte tot
-
Ungureanu: Ceea ce s-a întâmplat în sala de plen pe seama migraţiei controlate, un puci parlamentar
Politic astăzi, 22:15
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, luni, că ceea ce s-a întâmplat în Parlament la votul moţiunii, în urma căruia a căzut guvernul său, reprezintă "un puci parlamentar" şi a spus că le promite celor care au trecut dintr-o parte în alta că o să se uite cu mare atenţie la motivele lor. citeşte tot





mi se pare anormal sa a ajuns un targ din asta infiati de la stat k sunt sude de coplilasi care asteapta o familie si in multe cazuri cu bani nu vor sa ramina insarcinate k se devormeaza corpul mi se pare o absurditate
Felicitari pentru acest proiect ! Acolo sus cineva va va binecuvanta ! Sunteti niste oameni !!! Puteti face niste oameni fericiti !!!! MII de Felicitari !!!!!
Va ajunge o afacere pana la urma