NINSORI în ţară: Circulaţie îngreunată în Harghita din cauza zăpezii. Blocaj rutier pe două drumuri naţionale din Covasna - FOTO

Circulaţia rutieră este îngreunată în judeţul Harghita, marţi dimineaţă, din cauza ninsorii, zăpada ajungând până la cinci centimetri pe carosabil, iar pe DN 13 A, care face accesul în staţiunea Harghita Băi, mai mulţi şoferi au rămas cu maşinile blocate în zăpadă.

4750 afișări
Imaginea articolului NINSORI în ţară: Circulaţie îngreunată în Harghita din cauza zăpezii. Blocaj rutier pe două drumuri naţionale din Covasna - FOTO

NINSORI în Harghita: Circulaţie îngreunată din cauza zăpezii. În unele zone este viscol (Imagine: Mediafax Foto)

În judeţul Harghita a început să ningă marţi dimineaţă, în jurul orei 04.00, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă între 1 şi 5 centimetri în pasurile şi trecătorile de pe drumurile naţionale din judeţ.

"Ninge viscolit pe DN13 A Miercurea Ciuc - Odorheiu Secuiesc, în zona Trecătorii Harghita, pe DN 13 B Miercurea Ciuc - Gheorghieni Praid, în Pasul Bucin, pe DN 12 A Miercurea Ciuc - Comăneşti şi pe DN 15 Topliţa - Borsec, la Vârful Creanga. În trecători stratul de zăpadă depus pe carosabil variază între 1 şi 3 centimetri, iar utilajele de deszăpezire sunt deja pe drumurile naţionale şi împrăştie material antiderapant. Acolo unde este cazul intervenim cu pluguri pentru degajarea zăpezii de pe carosabil", a spus Romanescu.

O situaţie specială se înregistrează la Hargita Băi, unde ninge viscolit, iar zăpada adunată pe carosabil depăşeşte cinci centrimetri, în timp ce în afara şoselei s-a depus un strat de peste 10 centimetri de zăpadă.

Drumul nu a fost curăţat până la ora transmiterii acestei ştiri, iar mai multe maşini neechipate cu anvelope de iarnă au ajuns în şanţurile de pe marginea DN 13A, drumul de acces în staţiune.

Jandarmii montani de la postul Harghita Băi au intervenit în sprijinul şoferilor care au rămas blocaţi în trafic.

"Jandarmii montani recomandă tuturor turiştilor care au nevoie de ajutor să apeleze cu încredere serviciul naţional pentru apelul unic de urgenţă 112, jandarmii fiind în permanenţă gata să ofere primul ajutor, atât în Harghita Băi, cât şi la Borsec, Lacul Roşu şi Băile Tuşnad", a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Harghita, Gheorghe Suciu.

Aceasta este prima ninsoare înregistrată în acest sezon în judeţul Harghita. Cea mai scăzută temperatură din judeţ, de -1 grad Celsius, a fost înregistrată marţi diminaţă la Vârful Bucin.

Circulaţie rutieră blocată pe două drumuri naţionale din Covasna din cauza zăpezii

Traficul rutier a fost întrerupt, marţi dimineaţă, timp de aproape două ore, pe DN 11 şi pe DN2D, în judeţul Covasna, după ce mai multe maşini nu au mai putut înainta din cauza zăpezii şi au blocat şoseaua.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost întreruptă, marţi dimineaţă, în jurul orei 9.15, pe DN11, la ieşirea din Breţcu către Oituz, din cauza unui autotren care a derapat, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă.

Conform sursei citate, s-a intervenit cu utilaje de deszăpezire şi a fost împrăştiat material antiderapant, iar începând cu ora 10.45 traficul a fost reluat, la ieşirea din Breţcu către Oituz.

De asemenea, în jurul orei 9.00 a fost blocat şi DN2D Ojdula, la limita cu judeţul Vrancea, unde mai multe autovehicule neechipate pentru iarnă nu au mai putut înainta din cauza viscolului şi a zăpezii de pe carosabil,.

În jurul orei 10.45 a fost reluată circulaţia şi pe acest drum, după ce s-a intervenit cu utilaje.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici