Noi proteste ale angajaţilor Oltchim, care cer plan urgent de reorganizare a combinatului

Aproximativ 400 de salariaţi de la Oltchim Râmnicu Vâlcea au protestat, joi, în faţa Prefecturii, iar o delegaţie a angajaţilor a discutat cu prefectul Mircea Nadolu, cerându-i elaborarea de urgenţă a planului de reorganizare a combinatului, cu alt administrator judiciar.

343 afișări
Imaginea articolului Noi proteste ale angajaţilor Oltchim, care cer plan urgent de reorganizare a combinatului

Noi proteste ale angajaţilor Oltchim, care cer plan urgent de reorganizare a combinatului (Imagine: Bogdan Iordache/Arhiva Mediafax Foto)

Protestatarii au venit în marş de la combinat, mitingul fiind autorizat să se desfăşoare până la ora 19.00.

Potrivit preşedintelui Sindicatului Liber Oltchim, Mihai Diculoiu, oamenii cer prefectului ca la Râmnicu Vâlcea să vină consilierul onorific al premierului, Ionel Blănculescu şi solicită ca acesta să elaboreze de urgenţă planul de reorganizare a combinatului "cu alt administrator judiciar".

"Suntem 400 de salariaţi care am venit în marş de la combinat până la Prefectură. O delegaţie în care sunt şi eu discută cu prefectul Mircea Nadolu. Cerem premierului Victor Ponta ca Ionel Blănculescu, care a mai fost la Vâlcea în 18 aprilie, să vină din nou şi să elaboreze de urgenţă planul de reorganizare a combinatului, dar cu un alt administrator judiciar. Nu mai acceptăm un administrator judiciar care vrea şomaj şi falimentarea Oltchimu," a declarat Diculoiu.

Protestul s-a încheiat fără incidente. "I-am transmis domnului prefect Mircea Nadolu că vrem să încheie un acord cu noi prin care să anunţe Guvernul că vrem ca domnul Ionel Blănculescu să vină din nou la noi la combinat şi să încercăm împreună să salvăm unitatea. Ne-a spus că nu poate să-şi angajeze răspunderea pentru un asemenea acord, iar la un moment dat dialogul s-a încheiat şi domnul prefect a plecat", a declarat şeful sindicatului liber Oltchim, inginerul Mihai Diculoiu.

Acesta a spus că speră ca premierul Victor Ponta să fie informat de prefectul judeţului Vâlcea şi să afle, totodată, că angajaţii combinatului nu mai vor ca administratorul judiciar Gheorghe Piperea să se ocupe de insolvenţa la Oltchim.

"Noi vrem păstrarea locurilor de muncă, administratorul vrea şomaj, noi vrem salvarea combinatului, administratorul judiciar vrea faliment. Repet, vrem ca domnul Ionel Blănculescu să revină de urgenţă la noi şi să ne ajute să salvăm combinatul", a mai declarat şeful sindicatului liber Oltchim, inginerul Mihai Diculoiu.

La ora transmiterii acestei ştiri, salariaţii de la Oltchim au părăsit platoul din faţa Prefecturii Vâlcea.

În 16 aprilie, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a anunţat că restanţele salariale au fost achitate muncitorilor la Oltchim şi că este asigurat şi fondul de salarii pe aprilie, premierul Ponta precizând însă că este vorba de o excepţie, deoarece nu pot fi plătite salarii pentru perioade fără muncă.

Premierul Victor Ponta mai spunea că administratorul special trebuie să identifice modul în care s-au acumulat datorii de 800 milioane euro de către fosta conducere, "cu sprijinul unor şefi de sindicat", şi a subliniat că, deşi au fost plătite salarii pentru perioade în care la Oltchim nu a existat activitate, acest fapt nu trebuie să devină o regulă.

"Nu putem să facem o regulă să plătim salarii când nu se munceşte. Excepţia e excepţie şi pe termen limitat, nu poţi să plăteşti dacă nu se munceşte", a afirmat premierul.

Vosganian a explicat că Guvernul a respectat în acest caz contractul de muncă, iar în scurt timp vor începe consultări cu posibili investitori concomitent cu un program de relansare a activităţii, astfel încât, la sfârşitul primului semestru, să existe o soluţie integrată pentru Oltchim.

Potrivit liderului Sindicatului Liber Oltchim Râmnicu Vâlcea, Mihai Diculoiu, acordarea unei părţi din restanţele salariale nu i-a liniştit pe oameni, care spun că "problemele Oltchim rămân în continuare grave şi trebuie rezolvate urgent.

Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea se află în insolvenţă din luna ianuarie a acestui an.

Administratorii judiciari ai Oltchim sunt Rominsolv, o firmă a avocatului Gheorghe Piperea, şi BDO Business Restructuring, parte a reţelei grupului internaţional BDO.

Licitaţia pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni la Oltchim a fost câştigată anul trecut de Dan Diaconescu, patronul OTV. Diaconescu nu a intrat însă în posesia titlurilor pentru că nu a plătit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici