PAŞTE 2017. Piaţa este supraîncărcată cu miei, după ce exporturile au scăzut cu o treime. Preţul, în scădere

Exporturile de miei din Bistriţa-Năsăud, principalul exportator din Transilvania dinaintea sărbătorilor pascale, a scăzut la o treime faţă de anul trecut. În Mehedinţi şi în Alba, oierii se plâng de preţul foarte mic cu care vând animalele şi se gândesc să abandoneze afacerea.

6368 afișări
Imaginea articolului PAŞTE 2017. Piaţa este supraîncărcată cu miei, după ce exporturile au scăzut cu o treime. Preţul, în scădere

Piaţa este supraîncărcată cu miei, după ce exporturile au scăzut cu o treime. Preţul, în scădere (Imagine: RISTI CIMPOES / MEDIAFAX FOTO)

Judeţul Bistriţa-Năsăud, cel mai mare exportator de miei din Transilvania, cu peste 90.000 de miei vânduţi către ţări din Europa, dar şi din statele arabe, este la un pas de colaps după ce anul acesta exporturile au scăzut la o treime.

Dacă în anii trecuţi, înaintea sărbătorilor pascale, din Bistriţa-Năsăud plecau către ţările europene, consumatoare de miei de lapte, peste 15.000 de animale, anul acesta au fost exportaţi doar o treime - puţin peste 5.300 de capete, până la finalul lunii martie.

Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine din Bistriţa-Năsăud, Ioan Cîmpian, spune că fermierii sunt supăraţi pe faptul că exporturile de miei au scăzut la o treime faţă de anul trecut, deşi şi preţurile sunt mult mai mici faţă de cele practicate anterior.

„Nu ştim din ce motiv nu se mai cumpără miei de la noi. Nici Grecia, care era principalul importator, nici Italia, nici Croaţia nu mai cumpără miei de la noi. În statele arabe este foarte scump să transportăm pentru că avem foarte mari probleme cu turcii care nu ne lasă nici măcar să tranzităm ţara lor cu camioanele încărcate cu miei, nicidecum să cumpere de la noi. Problemele sunt foarte mari în acest domeniu. Foarte mulţi fermieri au hotărât să abandoneze această activitate întrucât mieii nu se vând. Mai există încă în ferme miei de anul trecut. Sunt deja tineret ovin au 50-60 kg şi nu-i mai vrea nimeni pentru că sunt prea mari. De amânat ne-a tot amânat cu cumpăratul. Până la apariţia mieilor de anul acesta ar fi trebuit vânduţi cu toţii. Nu ştim ceva ce vom face cu ei”, a declarat corespondentului MEDIAFAX, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine din Bistriţa-Năsăud, Ioan Cîmpian.

Oierii sunt nemulţumiţi şi de faptul că autorităţile centrale nu se implică suficient de mult în găsirea de noi pieţe pentru desfacere şi nici în adoptarea unor reglementări, a unor acorduri şi parteneriate cu ţările europene şi arabe care ar cumpăra astfel de animale.

“Noi suntem foarte mici. Degeaba merg eu împreună cu alţi câţiva fermieri în Iordania pentru că voi fi primit tot de cineva de nivelul meu. Trebuie rezolvată problema la nivel naţional. Trebuie să meargă cineva din conducerea ţării - ministrul, nu ştiu să vă spun care, dar dacă merge ministrul Agriculturii în Iordania de exemplu, în Iordania va fi primit tot de ministrul Agriculturii. Se discută la alt nivel. Cineva ar trebui să se implice pentru că România a pierdut deja piaţa porcilor, a pierdut piaţa bovinelor şi acum va pierde şi piaţa ovinelor”, avertizează preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine din Bistriţa-Năsăud, Ioan Cîmpian.

Preţul de vânzare al mieilor în viu a scăzut şi el semnificativ în ultimii ani, fermierii spunând că în acest an abia dacă îşi vor putea acoperi costurile de producţie.

„Preţul mieilor a scăzut foarte mult. Dacă în urmă cu trei-patru ani preţul era de 12 lei în viu, a scăzut apoi la 11 lei, anul trecut a ajuns la 10 lei şi anul acesta kilogramul de miel se vinde cu 8 -9 lei”, a mai spus Cîmpian, care crede că în acest fel majoritatea fermierilor riscă să intre în faliment.

“Cu atât se vinde mielul 8 - 9 lei pentru că e înainte de Paşte. Nu ştim ce se va întâmpla după perioada de Paşte. Abia atunci vom vedea dacă mai ţinem fermele deschise sau abadonăm pentru că mulţi fermieri care au investit serios, au abadonat întrucât nu mai există piaţă de desfacere”, a mai spus fermierul.

Conform datelor furnizate de Direcţia Sanitar-Veterinară Bistriţa-Năsăud, anul acesta, pentru perioada dinainte de Paşti, bulgarii au fost cei care şi-au dorit cei mai mulţi miei din Bistriţa-Năsăud, fiind exportaţi până la finele lunii martie peste 4000 de capete. Grecii au cumpărat doar 730 de miei şi italienii 554.

Potrivit sursei citate, până la finele lui 2016, peste 90.000 de miei au fost exportaţi anual din Bistriţa-Năsăud către ţările europene dar şi către destinaţii din ţările arabe, principala importatoare de miei din Bistriţa-Năsăud fiind Grecia unde ajungeau ajung aproape jumătate din totalul ovinelor.

„Până la finele lunii martie a fost exportat în ţările din Europa, care mănâncă miei de lapte, peste 5.300 de capete însă numărul lor a crescut înaintea sărbătorilor pascale, anual din Bistriţa-Năsăud plecând către ţările europene dar şi către cele din statele arabe peste 90.000 de capete. Anul trecut, principalele ţări importatoare au fost Grecia cu peste 43.600 de ovine importate, urmată de Italia cu peste 22.350 şi Bulgaria cu peste 11.000 de capete. Bistriţa exportă şi către Iordania aproximativ 5.000 de ovine, fiind reluate şi exporturile către Israel după ce autorităţile israeliene au ridicat restricţiile pentru exportul de ovine din România”, a declarat pentru MEDIAFAX şeful Direcţiei Sanitar Veterinare Bistriţa-Năsăud, Ioan Bogolin.

După o iarnă grea, mielul de Paşti din Mehedinţi este mic şi scump

Fermierii din Mehedinţi se plâng de faptul că în acest an nu vor scoate profit din miei şi estimează că nu vor vinde carnea cu mai mult de 20 lei kilogramul. Oamenii spun că iarna a fost una grea, mulţi miei au murit, iar cheltuielile cu hrana animalelor au fost foarte mari.

„E un an foarte greu, mieii sunt mici, iarna grea, i-a strâns gerul n-au putut să se dezvolte. La multe oi le-au murit mieii. Caprele sunt sub orice critică, n-au lapte, le-a murit iezii tot din cauza frigului. Mieii... nu sunt miei să treacă de 12 kilograme curat. Asta a fost situaţia”, se plânge Ştefan Tăierel, un cioban din Mehedinţi.

Omul se gândeşte chiar să vândă oile spunând că nici statul nu îi ajută pe fermieri.

„Subvenţia de la stat vine când nu mai avem nevoie de ea. Dacă nu ne-o dă în noiembrie ca să putem să luăm furaje la oi, degeaba ne-o dă în martie şi în aprilie. Oaia nu mai mănâncă atunci boabe. Să luăm şi noi boabe, să luăm nutreţ la oi. Dacă nu ne dă mai bine termin şi îmi iau grija de la ele”, a mai spus Tăierel.

Cât despre preţ, ciobanul spune că ar vrea să obţină 20 lei pe un kilogram de carne de miel, dar ar lăsa la preţ, numai să vândă.

„Undeva la 20 de lei va merge sigur, că nu sunt miei. Şi în viu dacă aş găsi să-i dau, i-aş da la 9 lei. Profit? Rămân cu ciumagul şi cu lâna, atât. Pe iarna asta, ciumagul rămâne al meu. Şi lâna. Încolo, ce au mâncat oile ăstea şi boabe câte am băgat în ele...”, spune amărât fermierul.

Alţi ciobani se plâng de faptul că oile au fătat târziu anul acesta şi mieii sunt mici.

„Avem miei care au până la 12 kilograme. Oile au fătat târziu, mai sunt unele care trebuie să fete acum. Am ieşit târziu cu ele la câmp. A fost mult ger. Sper să meargă preţul şi să dăm măcar cu 20 lei kilogramul, nu cu 15 lei ca anul trecut”, spun oamenii.

În târgurile de profil din judeţul Mehedinţi preţul cărnii de miel este de 20 de lei per kilogram. Crescătorii de oi ssperă, însă, că înainte de Paşte, preţul va mai creşte.

Fermierii din Alba, nemulţumiţi de vânzarea mieilor: Piaţa este supraîncărcată din cauza lipsei exportului

Fermierii din Alba sunt nemulţumiţi de banii pe care îi câştigă din vânzarea mieilor şi consideră că piaţa este supraîncărcată din cauză că exporturile au fost îngreunate ori nu s-au realizat, o parte dintre ei aşteptându-se să nu îşi acopere cheltuielile privind creşterea şi întreţinerea animalelor.

Preţul cărnii de miel în perioada premergătoare Paştelui este aproximativ acelaşi cu cel de anul trecut, în condiţiile în care iarna a fost mai friguroasă, iar cheltuielile mai mari, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, dr. Horia Moruţan, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine din judeţul Alba.

”Fermierii nu reuşesc să-şi scoată banii. Numai în zona noastră nopţi cu minus grade Celsius au fost de la sfârşitul lunii octombrie. Gândiţi-vă că am avut iarnă plină din noiembrie, ceea ce nu s-a întâmplat de mult timp. Asta înseamnă cheltuială mai mare. Pe lângă acest lucru nu s-a reuşit să se facă exporturi şi, nerealizându-se, omul este în deficit mare de bani. Este cu mieii acasă şi nu îşi poate acoperi cheltuielile”, a spus dr. Horia Moruţan.

În judeţul Alba, înainte de Paşti, mieii vii se vând cu 10 lei kilogramul, în timp ce în supermarketuri şi măcelării preţul kilogramului sacrificat variază între 20 şi 25 de lei, preţurile fiind asemănătoare cu cele de anul precedent.

„Există cerere şi rămâne să vedem posibilitatea de a se vinde şi capacitatea cumpătătorilor. Din cauza faptului că exporturile au fost foarte îngreunate ori nu s-au realizat, există un număr foarte mare de miei. Eu îmi doresc ca preţul să nu scadă sub 20 de lei kilogramul la carcasă. Iarna a fost pe măsură, cheltuielile sunt mari şi veniturile foarte mici. Bineînţeles, îmi doresc şi ca oamenii să aibă bani să cumpere”, a mai spus dr. Horia Moruţan.

Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine din Alba a mai adăugat că fermierii din toată ţara au de suferit din cauza lipsei exporturilor, care nu se realizează deoarece ”nu avem o clasă politică aplecată asupra acestor probleme”, precizând că exportul se face ”pe baza unor relaţii, inclusiv politice”, iar ”crescătorul nu poate realiza aceste relaţii”.

„Lumea arabă are un prototip de oaie şi respectiv carne de oaie foarte asemănător cu cel din România şi preferă carnea de la noi. Dar pentru aceste lucruri trebuie relaţii la nivel de stat. Nu poate crescătorul din Berghin (n.r. să-şi vândă carnea în alte ţări). Piaţa este supraîncărcată de miei din cauza nerealizării exportului. Asta e cel mai bine de ştiut şi singurul lucru, de fapt, esenţial. În acest moment nu se acoperă cheltuielile. Omul, săracul, a muncit şi a cheltuit toată iarna, iar acum nu reuşeşte să-şi vândă produsul de pe urma căruia trăieşte”, a mai explicat dr. Horia Moruţan.

În perioada premergătoare Paştelui, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Alba a autorizat, temporar, în judeţ opt centre de sacrificare a mieilor, în Alba Iulia, Abrud, Câmpeni (două), Aiud, Ocna Mureş, Teiuş şi Sebeş. Funcţionarea lor este permisă până sâmbătă inclusiv.

Autorizările temporare s-au făcut ca urmare a solicitărilor venite din partea primăriilor. Totodată, abatoare autorizate permanent pentru sacrificarea mieilor se află, în Alba Iulia, Ighiu, Vinţu de Jos, Blaj şi Mesentea.

În Constanţa, mielul se alege din ţarc

Constănţenii plătesc în perioada premergătoare Paştelui, pentru carnea de miel, în jur de 20 de lei pentru un kilogram, mai ieftin cu cinci lei faţă de săptămâna trecută. Producătorii estimează că înainte de Paşti costul pentru un kilogram de carne de miel ar putea coborî sub 20 de lei.

Primăria Constanţa a renunţat anul acesta la programul „Preţul corect la carnea de miel”, după ce, în ultimii ani acesta fusese stabilit la maximum 23 de lei pentru un kilogram, în cele mai mari pieţe din municipiu. Măsura se pare că a dat roade în ceea ce îi priveşte pe cumpărători, cererea şi oferta reglând preţul mai jos decât în sezoanele anterioare.

„Programul a fost înlocuit cu principiul de bază al economiei, raportul dintre cerere şi ofertă. Şi văd că este mai bine aşa. Anul trecut am avut stabilit un preţ maximal de 23 de lei kilogramul. Puteau să vândă mai jos, dar ei au ţinut de preţul acesta. Aşa că anul acesta i-am lăsat pe ei să-şi pună preţul. Şi, dacă în prima zi, pe 6 aprilie, au cerut 25 de lei pentru un kilogram, luni lumea vindea şi cu 20 de lei pe kilogram. (…)După estimările noastre şi ale producătorilor, înainte de Paşte o să coboare chiar sub 20 de lei”, a declarat directorul Direcţiei Pieţe, Târguri şi Oboare, Ion Ciobanu.

Astfel, cei care doresc să cumpere carne de miel pot merge în pieţele Griviţa, Tomis III şi Pescăruş, acolo unde au fost amenajate locaţii pentru cei peste 35 de producători.

De asemenea, în Piaţa Pescăruş a fost amenajat un punct de sacrificare unde oamenii vin, văd mielul, îl aleg, iar într-o incintă din apropierea ţarcurilor, sub autorizarea DSV-ului, va fi sacrificat.

„În Piaţa Griviţei sunt 26 de producători care îşi oferă mieii spre vânzare, iar în Piaţa Tomis III, 10. Şi mai avem un punct de sacrificare a mieilor vii, aprobat de DSVSA, în Piaţa Pescăruş. Aici vine omul, intră în ţarc, îşi alege mielul, măcelarul îl ia, îl sacrifică, îi dă blana jos… Avem un circuit foarte bine stabilit, prin patru încăperi, în condiţii igienice perfecte, iar omul pleacă cu el în sacoşă tăiat şi ştie şi ce a tăiat măcelarul”, a mai spus Ion Ciobanu.

Şi în celelalte pieţe aflate în administrarea Direcţiei Pieţe, Târguri şi Oboare, preţurile variază între 20 şi 23 de lei/kilogramul, în timp ce la supermarket se apropie de 20 de lei/ kilogramul. Carnea rezultată în urma sacrificărilor în locaţiile amenajate temporar va fi obţinută numai la cererea directă a consumatorilor şi nu poate fi livrată către alte unităţi din domeniul alimentar înregistrate/autorizate sanitar veterinar.

Mulţi dintre constănţeni nu se înghesuie să cumpere, aşteptând ca preţurile să mai scadă spre sfârşitul săptămânii, însă producătorii îi avertizează că, dacă mai stau mult pe gânduri, există şi posibilitatea ca înainte de Paşte carnea de miel să se scumpească. Deşi se declară mulţumiţi de cum le merg vânzările, producătorii taie numai câţiva miei pe zi, spunând că astfel carnea este mereu proaspătă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici