ALERTĂ la Iaşi: Poliţist, fost agent în trupele speciale, înjunghiat în faţa spitalului după o altercaţie în club/ Sindicatul Poliţiştilor: E vorba de clanul Cordunenilor. Urmează să fie audiaţi

Un poliţist din Iaşi a fost înjunghiat, duminică dimineaţa, de către un individ, în urma unui conflict spontan izbucnit între cei doi, într-un club din oraş. Ulterior, acesta a fost urmărit şi înjunghiat în faţa spitalului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

18765 afișări
Imaginea articolului ALERTĂ la Iaşi: Poliţist, fost agent în trupele speciale, înjunghiat în faţa spitalului după o altercaţie în club/ Sindicatul Poliţiştilor: E vorba de clanul Cordunenilor. Urmează să fie audiaţi

Poliţist din Iaşi, înjunghiat în faţa spitalului după o altercaţie în club

Poliţistul ieşean a ajuns la spital, duminică, după ce a fost înjunghiat într-un club. Bărbatul în vârstă de 33 de ani, angajat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi se afla in timpul liber, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică, a mers într-un club alături de prietena lui.

„Din informaţiile deţinute până în prezent reiese că este vorba despre un coleg care se afla în timpul liber şi care a fost înjunghiat de către o persoană, în urma unei altercaţii. Colegul nostru a fost internat la Spitalul Sfântul Spiridon, din Iaşi. Se fac cercetări de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru tentativă la omor”, a declarant, duminică, Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.

Medicul Diana Cimpoeşu, şef UPU-SMURD Iaşi spune că bărbatul este internat în stare stabilă.

„A ajuns la noi cu o plagă înjunghiată în regiunea deltoidiană stânga şi temporo-parietală stânga, având şi o fractură de piramidă nazală”, a spus duminică prof.dr. Cimpoeşu, şefa UPU-SMURD Iaşi.

Potrivit unor surse, angajatul Poliţiei ieşene a fost lovit peste faţă, în club. Ulterior, agentul a luat un taxi şi a mers la spital, iar în faţa instituţiei medicale a fost înjunghiat de către o persoană din grupul cu care avusese conflictul. Incidentul a avut loc duminică, în jurul orei 05.00. Poliţistul este fost angajat al Serviciului de Acţiuni Speciale (SAS).

Coarnă, despre poliţistul înjunghiat la Iaşi: E vorba de clanul Cordunenilor. Urmează să fie audiaţi

Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Dumitru Coarnă, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că în cazul poliţistului înjunghiat duminică la Iaşi, sunt implicaţi membri ai clanului Cordunenilor, care urmează să fie audiaţi.

"Este vorba de clanul Cordunenilor. Urmează să fie audiaţi. S-a emis mandat de aducere ca să fie aduşi la parchet pentru audieri", a declarat, pentru MEDIAFAX, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Dumitru Coarnă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici