Ponta, întrebat dacă renunţă la doctorat, după votul la OUG 94: Păi, dacă nu îmi mai dă voie legea?

Premierul Victor Ponta a precizat, miercuri, că a votat în Cameră Legea de adoptare a OUG 94/2014 din care s-a eliminat prevederea privind renunţarea unilaterală la titlul de doctor şi, când a fost întrebat dacă renunţă la acest titlu, a răspuns: "Păi, dacă nu îmi mai dă voie legea?".

313 afișări
Imaginea articolului Ponta, întrebat dacă renunţă la doctorat, după votul la OUG 94: Păi, dacă nu îmi mai dă voie legea?

Ponta, întrebat dacă renunţă la doctorat, după votul la OUG 94: Păi, dacă nu îmi mai dă voie legea? (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Ponta a venit miercuri la Camera Deputaţilor pentru a participa la şedinţa de vot final.

După şedinţă, el a fost întrebat de jurnalişti cum a votat în cazul Legii de adoptare a OUG 94/2014."Eu am votat în sensul în care, în înţelepciunea sa, Parlamentul în unanimitate, şi în comisie şi în Parlament, a votat. Deci e foarte bine", a răspuns Ponta.

Întrebat, ulterior, dacă renunţă la titlul de doctor, Ponta a răspuns: "Păi, dacă nu îmi mai dă voie legea?".

Jurnaliştii au insistat şi l-au întrebat, în continuare, pe premier, dacă îşi mai doreşte să renunţe la acest titlu. "Păi, dacă îmi dă voie legea", a răspuns Ponta.

El a dat vina pe "propagandişti" în ceea ce priveşte situaţia renunţării la titlul său de doctor.

"Aceiaşi propagandişti, după ce m-au certat timp de doi ani şi jumătate că nu renunţ la teza de doctorat, după aceea m-au certat două luni şi jumătate că de ce renunţ. Aşa încât Parlamentul a decis mai înţelept decât propagandiştii", a spus Ponta.

Întrebat dacă i-a fost teamă că ar putea pierde şi calitatea de membru al Baroului dacă renunţă la titlul de doctor, Ponta a răspuns: "Sunt nişte speculaţii pe care le faceţi dumneavoastră. Eu mă supun Parlamentului".

Vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că Victor Ponta va putea renunţa la titlul de doctor, chiar dacă deputaţii au eliminat din Ordonanţa 94/2014 textul care dădea dreptul unei persoane să renunţe la titlul de doctor, deoarece Ponta a făcut deja cerere.

"Deşi Ordonanţa 94/2014 a fost corectată în Parlament prin eliminarea articolelor care dădeau dreptul unei persoane să renunţe unilateral la titlul de doctor, Victor Ponta va putea să beneficieze de efectele ordonanţei şi să renunţe la titlul de doctor deoarece a făcut deja solicitarea. Obiectivul PSD a fost atins", a precizat Turcan.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici