Popa: S-a dispus cercetarea prealabilă a patru ofiţeri ai Secţiei 14

Chestorul Liviu Popa, şeful Poliţiei Române, a declarat că s-a dispus cercetarea prealabilă a patru ofiţeri ai Secţiei 14 Bucureşti, ca urmare a atacului armat care l-a avut ca autor pe agentul Gheorghe Vlădan, reclamat de mai multe ori la această secţie.

592 afișări
Imaginea articolului Popa: S-a dispus cercetarea prealabilă a patru ofiţeri ai Secţiei 14

Liviu Popa (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Cercetarea disciplinară împotriva a celor patru ofiţeri a fost dispusă însă, însă, de către chestorul Viorel Vasile, şeful Poliţiei Municipiului Bucureşti, amănunt pe care şeful Poliţiei Române nu l-a precizat în declaraţia de presă făcută miercuri.

La Secţia 14 Poliţie au fost depuse 14 plângeri împotriva lui Gheorghe Vlădan de către vecini şi cunoştinţe, a spus şeful Poliţiei Române.

"Împotriva criminalului au fost depuse 14 plângeri. În 11 s-au dispus soluţii propuse Parchetului competent. Alte trei sunt în curs de soluţionare. Una a fost depusă de soţie, Florina Vlădan", a afirmat Popa, fără să precizeze însă că părţile s-au împăcat în cauzele închise de procuror, astfel că Gheorghe Vlădan a scăpat de dosarele penale.

Şeful Poliţiei Române a spus că nu poate face aprecieri în ce priveşte soluţiile date de Parchet.

"Titularul urmăririi penale este procurorul, el dispune începerea urmăririi penale", a spus Popa.

Poliţişti ai Secţiei 14 Bucureşti sunt cercetaţi disciplinar în urma atacului armat din Dorobanţi, întrucât Florina Vlădan a făcut plângere împotriva soţului său, precizând că acesta deţine armă de foc, însă nu s-a urgentat soluţionarea reclamaţiei, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

În 1 martie, Florina Vlădan l-a reclamat pe soţul său la Secţia 14 Poliţie, pentru comportament agresiv.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici