Preşedintele Comisiei SRI: Am cerut SRI informaţii despre ofiţerul arestat pentru trafic de droguri

Comisia SRI a solicitat Serviciului informaţii suplimentare despre cazul ofiţerului de la Direcţia judeţeană de informaţii Arad, care a fost arestat pentru trafic de droguri, a precizat, luni, preşedintele Comisiei SRI, Adrian Ţuţuianu.

247 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Comisiei SRI: Am cerut SRI informaţii despre ofiţerul arestat pentru trafic de droguri

Preşedintele Comisiei SRI: Am cerut SRI informaţii despre ofiţerul arestat pentru trafic de droguri

„Am analizat nouă petiţii adresate de persoane publice. Una este de interes şi am făcut şi noi un demers, respectiv să lămurim în ce condiţii şi-a desfăşurat activitatea şi în ce condiţii s-a produs arestarea unui ofiţer de la SRI din Direcţia judeţeană de informaţii Arad”, a spus Ţuţuianu.

„Cazul este cunoscut de presă, s-a întâmplat în urmă cu 7-8-10 zile, când un ofiţer de la Direcţia locală de Informaţii a fost arestat pentru trafic de droguri. Am cerut să ni se prezinte mai mute informaţii cu privire la acest caz”, a adăugat Ţuţuianu.

Maiorul din cadrul SRI, Sabin Ciprian Mareş, suspectat de DIICOT de trafic de droguri, a fost arestat, vineri, în acelaşi dosar fiind emis mandat şi pe numele lui Eduad Palincaş, măsurile fiind dispuse de un judecător de la Tribunalul Arad.

Ciprian Sabin Mareş şi Eduard Palincaş au fost duşi de procurorii DIICOT în faţa magistraţilor cu propunere de arestarea preventivă pentru trafic de droguri de mare risc. Potrivit referatului cu propunere de arestare, maiorul din cadrul SRI a vândut de două ori droguri unor procurori sub acoperire.

Maiorul din cadrul Serviciul Român de Informaţii, reţinut vineri de DIICOT pentru trafic de droguri, era adjunctul şefului Biroului de Crimă Organizată al Serviciul Judeţean de Informaţii Arad, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici