Primarii vor fi aleşi într-un singur tur. Legea a fost adoptată de Cameră, care este forul decizional

Legea privind alegerea primarilor într-un tur de scrutin a fost adoptată marţi de Camera Deputaţilor, care este forul decizional, cu 174 de voturi "pentru", 110 voturi "împotrivă" şi 3 abţineri.

1956 afișări
Imaginea articolului Primarii vor fi aleşi într-un singur tur. Legea a fost adoptată de Cameră, care este forul decizional

Primarii vor fi aleşi într-un singur tur. Legea a fost adoptată de Cameră, care este forul decizional (Imagine: Darius Mitrache/Mediafax Foto)

Potrivit legii adoptate, primarii vor fi aleşi într-un tur de scrutin, cu excepţia situaţiilor de balotaj.

Deputatul PNL Mihăiţă Calimente a declarat, după vot, că acest proiect este nedemocratic pentru că o minoritate poate să-şi impună opinia, favorizează cumpărarea de voturi, iar autoritatea se diminuează.

Reprezentanţii opoziţiei au criticat şi luni, la dezbaterea pe articole, acest proiect de lege semnat de mai mulţi parlamentari PDL şi PSD şi au precizat că vor vota împotrivă. Victor Paul Dobre (PNL) a arătat că proiectul reprezintă "încă un pas de îndepărtare de la valorile democratice", "o eroare" şi "o delegitimare a celor aleşi în funcţia de primar".

Aura Vasile (PSD) a spus că, dacă vor fi aleşi primarii într-un tur, vor exista primari care au obţinut 12-14%.

În replică, liderul grupului PDL, Mircea Toader, a arătat că PDL susţine proiectul deoarece şi primarii trebuie aleşi din primul tur, la fel ca preşedinţii Consiliilor Judeţene.

Camera Deputaţilor este forul decizional în legătură cu acest proiect, Senatul l-a respins anterior.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici