- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Programul "Rabla": Numărul de vouchere pe care o persoană le poate folosi ar putea fi suplimentat
Reprezentanţii Ministerului Mediului şi Pădurilor (MMP) caută, împreună cu cei de la Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), o formulă de îmbunătăţire a programului "Rabla" care să se aplice în 2011, una dintre variante fiind şi creşterea numărului de vouchere pe care o persoană le poate folosi.
Programul "Rabla": Numărul de vouchere pe care o persoană le poate folosi ar putea fi suplimentat (Imagine: Laszlo Mihaly/Mediafax Foto)
"În prezent se face o analiză pentru a vedea cât de bine a funcţionat programul în 2010 şi pentru a determina ce anume nu a funcţionat şi trebuie remediat. Până în acest moment nu s-a stabilit nimic concret pentru la anul, există diferite scenarii, diferite variante, însă nu s-a stabilit nimic oficial", au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, surse din MMP.
Reprezentanţii ministerului au mai precizat că analiza este făcută împreună cu specialiştii AFM, "numai la finalul acesteia putând fi trase concluzii despre cum ar trebui să arate «Rabla 2011»".
"Se discută şi posibilitatea creşterii numărului maxim de vouchere care ar putea fi utilizate de o singură persoană la cumpărarea unei maşini, însă este doar una din multele posibilităţi", au declarat sursele citate, precizând că, cel mai probabil, săptămâna viitoare va avea loc o conferinţă de presă în care să fie prezentate modificările modului de funcţionare a Programului "Rabla".
-
Coşmarul unui băieţel de 11 ani din Siria: Şi-a acoperit faţa cu sângele fratelui său pentru a-i păcăli pe ucigaşii familiei sale - VIDEO
Externe astăzi, 16:58
Un băiat în vârstă de 11 ani a povestit cum şi-a acoperit faţa cu sângele fratelui său şi a pretins că este mort în timp ce bărbaţi înarmaţi loiali Guvernului sirian au pătruns în casa sa şi au ucis şase membri ai familiei sale în timpul masacrului de la Hula. citeşte tot
-
Cum este descris Anders Behring Breivik de către cel mai bun prieten al său din copilărie
Externe astăzi, 16:57
Anders Behring Breivik, autorul masacrului din Norvegia, soldat cu 77 de morţi, era "tolerant" şi "politicos" în adolescenţă, afirmă cel mai bun prieten al său din copilărie. citeşte tot





bai St daca esti prost taci...aia sant bani de la min. mediului..in principal trebuie folositi sa se protejeze mediul (deci sa se scoate autot. care polueaza) ..nu sa-ti iei tu mamaliga, prostu' Europei...:)))))))))))))))
Daca tot plateste statul poate ca aceste vauchere ar trebui sa se poata folosi si-n alte sectoare care sufera: achizitionarea unei locuinte, izolarea ei, rechizite scolare, uniforma, etc, etc...
Sa-i spuna cineva lui Boc ca pe el nu-l duce capul....