România duce lipsă de medici pentru copii

România duce lipsă de medici pentru copii. Doar 22 de medici sunt în toată ţara pe oncologie, pneumologie şi nefrologie pediatrică.

280 afișări
Imaginea articolului România duce lipsă de medici pentru copii

România duce lipsă de medici pentru copii

Doi la Timişoara, unu la Bucu­reşti, unu la Cluj, unu la Galaţi, unu în Mureş. Nu este replică din „O scrisoare pierdută“ a lui Caragiale, ci situaţia medicilor specializaţi în nefrologie pediatrică cu drept de practică din România, potrivit datelor transmise de Colegiul Medicilor din România, citate de ZF.

Alături de nefrologie pediatrică (ramură a medicinei interne care se ocupă de bolile de ri­nichi), şi oncologia şi pneumologia pentru copii sunt „Cenuşăresele“ sistemului medical, cu cei mai puţini medici cu drept de liberă practică. Mai mult, şi puţinele judeţe în care sunt câte unu-doi medici pe aceste ramuri se supra­pun, fiind marile centre universitare.

„Pe de-o parte, a fost o problemă că nu a existat formare în nefrologie, oncologie, pneu­mologie pediatrică. De şase ani avem noile spe­cialităţi pediatrice şi acum avem primele genera­ţii. Pe de altă parte, trebuie să avem şi posturi scoase pe aceste specialităţi noi să ţinem specia­liştii pe care îi formăm cu banii ţării în ţara noas­tră. Trebuie categoric o politică dusă de minis­ter, în sensul că di­rectorii de spitale trebuie să poa­tă angaja şi nu să aibă posturi blocate“, a spus pen­tru ZF prof. univ. dr. Mihai Gafencu.

El este unul dintre cei şase medici nefrologi ai Ro­mâniei, fiind totodată şi directorul medical al Spi­talului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Ţurcanu“ Timişoara. Totuşi, breslei de nefrologi pediatri urmează să li se alăture încă doi medici în câteva zile, astfel că numărul va ajunge la opt medici în toată ţara, o „creştere“ de 33%.

În 2016, ministrul Sănătăţii de la acea vre­me, Vlad Voiculescu, semna în 6 octombrie un ordin de ministru care adăuga specialităţi noi pentru rezidenţiat pe care tinerii absolvenţi de me­dicină le puteau alege. Acestea erau cele de pediatrie, unde avem cel mai mare deficit. În pre­­zent, ies de pe băncile şcolii noile generaţii de medici oncologi, pneumologi, nefrologi pen­tru copii, însă nu au unde să se angajeze, nefiind posturi scoase la concurs de către spitale. „Am făcut demersurile, am avut aprobarea pentru noua specializare creată. Şi la pneumo­logie e identică situaţia. Tinerii, ştiind că siste­mul este şchiop, nu vin. La mine, la specialitatea pe care o conduc – nefrologie pediatrică, nu vin, se alege printre ultimele pentru că ştiu foarte bine că sistemul nostru este înţepenit, posturile sunt blo­cate, nu se creează posturi de nefrologi în spita­le. Până astăzi, posturile sunt blocate, aşa sunt în ultimii doi ani (pe specializarea de nefrologie pediatrică - n.red.). Ne leagă de mâini şi de pi­cioare“, a mai adăugat medicul Mihai Gafencu.

Astfel, rezultatul este o supraîncărcare a me­­­dicilor puţini pentru aceste specializări me­dicale, timp lung de aşteptare pentru părinţii cu copii bolnavi, în lipsa unei strategii de creştere a apetitului pentru aceste ramuri dificile ale me­dicinei. „Eu am programări care se întind pe câ­teva săptămâni“, spune medicul Gafencu.

În total, sunt 55.000 de medici care au drep­tul de liberă practică, adică au promovat exame­nul de medic specialist, potrivit datelor Colegiu­lui Medicilor din România (CMR). Cea mai bine reprezentată specializare este cea de medi­ci­nă de familie. CMR precizează că datele sunt extrase din aplicaţia informatică a organizaţiei şi sunt aferente datei de 8 martie 2023. Datele sunt în dinamică în funcţie de procesul de reavizare care se desfăşoară pe parcursul întregului an.

În total, sunt 11 ramuri medicale care au sub 100 de specialişti în toată ţara, iar pe specializările pediatrice situaţia este critică, cu majoritatea judeţelor care duc lipsă de medici pentru cei mici. Părinţii sunt nevoiţi astfel să vină în centrele mari – Bucureşti, Timişoara, Cluj Napoca, Târgu Mureş, pentru diagnostic şi tratament.

Specialităţi medicale cu sub 10 medici în toată ţara

ONCOLOGIE PEDIATRICĂ: 8 medici în Bucureşti, Cluj, Mureş, Teleorman, Timiş.

PNEUMOLOGIE PEDIATRICĂ: 8 medici în Bucureşti, Constanţa, Ialomiţa, Iaşi, Timiş.

NEFROLOGIE PEDIATRICĂ: 6 medici în Bucureşti, Cluj, Galaţi Mureş, Timiş.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici