România, pe primul loc în UE în domeniul informării cetăţenilor cu privire la numărul 112. Sistemul a devenit unul dintre cele mai de încredere servicii şi datorită presei

Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 a devenit unul dintre cele mai prestigioase şi de încredere servicii puse în slujba salvării vieţii oamenilor, iar acest lucru se datorează în mare măsură colaborării cu instituţiile media, arată directorul STS, Marcel Opriş.

222 afișări
Imaginea articolului România, pe primul loc în UE în domeniul informării cetăţenilor cu privire la numărul 112. Sistemul a devenit unul dintre cele mai de încredere servicii şi datorită presei

România, pe primul loc în UE în domeniul informării cetăţenilor cu privire la numărul 112. Sistemul a devenit unul dintre cele mai de încredere servicii şi datorită presei (Imagine: Octav Ganea/Publimedia)

Într-o scrisoare adresată presei, directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), Marcel Opriş, mulţumeşte "pentru colaborarea excelentă, într-un veritabil parteneriat, şi pentru profesionalismul pus în slujba informării corecte a cetăţenilor cu prilejul acţiunilor de promovare a Numărului unic de urgenţă 112".

Ultimul sondaj Eurobarometru al Comisiei Europene arată că România a înregistrat succese importate în popularizarea numărului 112, iar nivelul de cunoaştere a acestuia este cel mai ridicat din Uniunea Europeană. România este pe primul loc în domeniul informării cetăţenilor, a mai spus Opriş.

"Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 a devenit unul dintre cele mai prestigioase şi de încredere servicii puse de către stat în slujba salvării vieţii oamenilor, a protejării proprietăţii şi a mediului. Acest lucru se datorează, în mare măsură, colaborării cu instituţiile media, cu jurnaliştii, fără de care nu am fi izbândit în demersurile noastre de informare şi educare. Presa a acordat sprijin necondiţionat şi permanent campaniilor desfăşurate în rândul elevilor, al turiştilor, dar şi cu prilejul celorlalte acţiuni 112, fapte ce se refectă în rezultatele foarte bune obţinute la nivelul Uniunii Europene. Sprăm să consideraţia acest lucru drep o mândrie pentru România ca stat membru al Uniunii Europene", se arată în finalul scrisorii deschise adresate presei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici