România va cere UE o derogare pentru R. Moldova privind condiţionarea vizei de 500 euro

România va negocia cu Uniunea Europeană o derogare de la regula potrivit căreia cetăţenii moldoveni care solicită o viză de intrare pe teritoriul românesc trebuie să facă dovada că deţin în cont suma de 500 euro şi că se pot astfel întreţine pe durata călătoriei, potrivit premierului Emil Boc.

29 afișări
Imaginea articolului România va cere UE o derogare pentru R. Moldova privind condiţionarea vizei de 500 euro

România va cere UE o derogare pentru R. Moldova privind condiţionarea vizei de 500 euro (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Vom încerca să negociem punctual cu Uniunea Europeană. Demersul nu va fi unul foarte uşor, dar vom încerca", a spus Boc, miercuri, la Chişinău, întrebat de jurnalişti dacă România va elimina această condiţie impusă cetăţenilor moldoveni.

O dispoziţie a Uniunii Europene privind obligativitatea deţinerii de către cetăţenii moldoveni a sumei de 500 de euro, care face dovada din partea solicitanţilor de viză a posibilităţilor de a se întreţine pe perioada călătoriei, a fost aplicată de Ambasada României la Chişinău începând cu iunie 2009.

Pentru a obţine o viză de călătorie în România, stat membru al Uniunii Europene, cetăţenii moldoveni trebuie să demonstreze că deţin mijloace de întreţinere în cuantum de 50 de euro pe zi pentru întreaga perioadă a şederii, dar nu mai puţin de 500 de euro sau echivalentul acestei sume în valută convertibilă.

Preşedintele român, Traian Băsescu, a promis în timpul unei vizite recente la Chişinău că va obţine de la Parlament adoptarea unei legi privind scutirea moldovenilor de la obligativitatea prezentării celor 500 de euro la trecerea frontierei între Republica Moldova şi România.

Senatul a decis însă să menţină prevederea legală care îi obligă pe cetăţenii moldoveni să facă dovada existenţei mijloacelor de întreţinere în România.

Guvernul moldovean a anunţat, în luna februarie, că aşteaptă o derogare din partea Comisiei Europene de la această regulă.

Premierul Emil Boc s-a aflat, miercuri, în vizită oficială la Chişinău.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici