Românii au preferat să-şi facă vacanţele în ţări exotice la finalul anului 2020

  • Românii au preferat la finalul anului 2020 destinaţiile exotice în detrimentul celor europene, se arată într-un studiu realizat de o companie de turism.
  • Astfel, căutările de bilete de avion au crescut cu până la 400% pentru destinaţii precum Maldive, Egipt, Dubai, Zanzibar.
162 afișări
Imaginea articolului Românii au preferat să-şi facă vacanţele în ţări exotice la finalul anului 2020

Potrivit unui comunicat al Vola.ro, lipsa restricţiilor în destinaţiile exotice, numărul scăzut de cazuri COVID şi măsurile anunţate de aeroporturi, de companiile aeriene şi de resorturi au contribuit la creşterea interesului românilor pentru vacanţe exotice. Astfel, conform datelor companiei, în lunile decembrie şi ianuarie s-au înregistrat creşteri cu până la 400% pentru destinaţii exotice precum Punta Cana, Zanzibar, Cancun, Maldive, dar şi pentru destinaţii din zona Golfului Arabiei, precum Dubai şi Abu Dhabi.

Statele din Orientul Mijlociu şi din zona Golfului Arabiei au fost în ultimii ani o destinaţie căutată de românii care îşi doreau soare şi plajă în lunile de iarnă. Pe fondul înjumătăţirii zborurilor spre Dubai şi a creşterii numărului de cereri de bilete de avion, preţurile biletelor de avion spre Dubai au crescut cu 50% în luna ianuarie, 2021.

„Astfel, dacă în urmă cu un an românii plăteau 287 euro pentru un bilet de avion în Dubai şi aveau la dispoziţie 3 companii aeriene pentru această călătorie, anul acesta preţul mediu al lunii ianuarie a depăşit 430 euro pentru un bilet de avion în condiţiile în care doar o companie aeriană a mai operat zboruri spre principala destinaţie de călătorie din zona Golfului. Conform informaţiilor Vola.ro, se aşteaptă o scădere a tarifelor de avion spre Dubai, odată cu reintroducerea zborurilor operate de o companie low cost începând cu luna februarie”, se arată în comunicat

„Dubai-ul este fără îndoială cea mai căutată destinaţie din zona Golfului de către români. În ciuda preţurilor mai mari decât anul trecut, în luna decembrie au călătorit la Dubai peste 2000 de români pe săptămână. Începând cu luna februarie, principalul operator low cost va reintroduce zborurile spre Dubai şi ne aşteptăm la o scădere a preţului până aproape de nivelul anului trecut. Totodată, începând cu luna ianuarie un mare operator low cost va relua zborurile spre Abu Dhabi şi ne aşteptăm la o creştere a cererii şi pentru această destinaţie”, a declarat Claudia Tocilă, Director de Marketing Vola.ro.

De asemenea, Tenerife şi Palma de Mallorca se află printre primele alegeri ale românilor care caută în perioada aceasta o vacanţă cu soare în Europa. Preţurile încep de la 115 euro / persoană.

Specialiştii compnaiei estimează că trendurile anului 2021 sunt rezervările last minute şi datele de călătorii flexibile.

„În rezervările efectuate de turiştii români se observă deja câteva trenduri pentru începutul anului 2021. Spre exemplu, putem spune deja că predomină rezervările last minute, cu 3-7 zile înainte de călătorie. Pentru destinaţiile îndepărtate a crescut perioada călătoriei la minimum 10 zile sau chiar două săptămâni, spre deosebire de anii anteriori când românii preferau sa aibă mai multe vacanţe şi mai scurte ca durată”, a adăugat Claudia Tocilă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici