Şapte profesori din Tulcea, reţinuţi după ce au luat mită de la 45 de candidaţi la bacalaureat

Şapte cadre didactice din judeţul Tulcea au fost reţinute, marţi, fiind acuzate de fraudă la cele două sesiuni ale examenului de bacalaureat din acest an, când ar fi favorizat aproximativ 45 de candidaţi, primind de la aceştia sume cuprinse între 400 şi 800 de euro pentru fiecare disciplină.

3699 afișări
Imaginea articolului Şapte profesori din Tulcea, reţinuţi după ce au luat mită de la 45 de candidaţi la bacalaureat

Şapte profesori din Tulcea, reţinuţi după ce au luat mită de la 45 de candidaţi la bacalaureat (Imagine: Laszlo Mihaly/Mediafax Foto)

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului Tribunalului Tulcea, în perioada mai - septembrie, pe parcursul desfăşurării celor două sesiuni ale examenului de bacalaureat, cei şapte inculpaţi - profesori de matematică, geografie, limba franceză, fizică şi biologie - au notat în plus sau au modificat lucrările a aproximativ 45 de candidaţi, astfel încât aceştia să poată promova examenul.

Conform procurorilor, prin intermediul colegilor profesori, examinatorii au primit semne şi parole transmise de la şi către candidaţi pe care aceştia le-au inserat în conţinutul lucrărilor în scopul identificării cu uşurinţă la corectare.

Pentru acordarea notelor de promovare, profesorii corectori fie au notat în plus lucrările, fie le-au modificat sau au rezolvat integral subiectele, primind în schimb cuprinse între 400 şi 800 euro pentru fiecare disciplină.

Marţi, procurorul de caz a dispus începerea acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a celor şapte inculpaţi - Ovidiu Marius Târlogeanu, profesor de matematică, Dorel Teodor Ţigău, profesor de matematică, Mariana Gabi Costache, profesor de geografie, Cornelia Bacalu, profesor de franceză, Marcel Sciotnic, profesor de matematică, Cornel Brudiu, profesor de fizică şi Violeta Calotă, profesor de biologie.

Cei şapte profesori din municipiul Tulcea sunt acuzaţi de trafic de influenţă, complicitate la dare de mită, luare de mită, abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri oficiale.

Dosarul a fost trimis la Tribunalul Tulcea, cu propunerea de arestare preventivă a celor şapte profesori.

De asemenea, în acest dosar se fac cercetări şi în cazul altor 20 de cadre didactice, care au calitatea de suspecţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici