SENTINŢĂ definitivă în cazul torţionarului Vişinescu: 20 de ani de închisoare. REACŢIA societăţii civile după verdictul dat de Instanţa Supremă

Alexandru Vişinescu, primul comandant de penitenciar din perioada comunistă trimis în judecată, a fost condamnat definitiv, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 20 de ani de închisoare.

Sentinţă definitivă în cazul torţionarului Alexandru Vişinescu (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ AFP)

Georgeta Filitti: Un moment istoric. A fost una din bestiile neamului nostru

Istoricul Georgeta Filitti a declarat miercuri pentru MEDIAFAX, vorbind despre condamnarea lui Alexandru Vişinescu, că este un moment istoric, care trebuie însemnat şi subliniat în calendar, întrucât Vişinescu a fost "una din marile bestii fabricate de neamul nostru".

"Este un moment istoric. Din păcate este un moment tardiv, dar bine că a venit şi aşa de târziu, pentru că noi am avut foarte foarte multe ezitări în legătură cu aceste condamnări explicite, datorate şi numeroaselor complicităţi şi numeroaselor ascensiuni, vai, încă în societatea românească post 1989 şi care au făcut ca puzderie de indivizi să fie ascunşi. Nu mai discut de stângăciile decorării unuia sau inocentării altuia. Într-adevăr, data aceasta trebuie însemnată şi subliniată în calendar. Societatea românească se îndreaptă, societatea românească face un pas important spre normalitate", a spus pentru MEDIAFAX istoricul Georgeta Filitti.

Filitti consideră totodată îndreptăţit faptul că Vişinescu a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, deşi acesta nu va suporta puşcăria pe care au "îndurat-o" alţii din cauza lui.

"Dar simpla recluziune îl va face să se căiască, sper eu (...) Cred că a fost una din marile bestii fabricate de neamul nostru. Dar ăştia suntem, şi buni şi răi", a mai spus Georgeta Filitti.

Radu Preda: E o condamnare simbolică;procesul comunismului trebuie să continue

Radu Preda, preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a declarat pentru MEDIAFAX, că decizia instanţei în privinţa lui Alexandru Vişinescu este "o condamnare simbolică", precizând însă că aceasta nu rezolvă procesul comunismului.

"Este o condamnare simbolică, cu importanţă istorică. Se crează un precedent în jurisprudenţa românească, un precedent de care aveam nevoie. Pentru că, iată, în ciuda faptului că România a plătit un preţ uman enorm în perioada totalitarismului comunist, noi nu am avut nici probitatea şi poate nici interesul formării unui corp de magistraţii specializat în instrumentalizarea unor dosare atât de complexe şi de dificile precum crimele împotriva umanităţii. Aşadar este un precedent foarte important. Pe de altă parte, să ne ferim de o capcană foarte gravă, aceea de a considera că printr-un proces al unei persoane date, în cazul de faţă Vişinescu, am rezolvat procesul comunismului. Nu este vorba de aşa ceva. Pentru că dacă ar fi aşa, înseamnă că procesul lui Vişinescu ar servi de alibi, ori părerea mea personală, dar şi a Institutului pe care îl conduc, este că procesul comunismului trebuie să continue, chiar dacă şi cu foarte mare întârziere", a spus, miercuri, pentru MEDIAFAX, preşedintele executiv al ICCCMER Radu Preda.

Dinu Zamfirescu: După Vişinescu trebuie să urmeze şi alţi bravi tovarăşi

Dinu Zamfirescu spune că, după Alexandru Vişinescu, trebuie să urmeze şi alţi "bravi tovarăşi", iar primul "pe ordinea de zi" este Ion Ficior, fostul deţinut politic precizând că este mai bine mai târziu decât niciodată că instanţele pronunţă aceste condamnări.

"Condamnările astea au intervenit într-adevăr târziu, dar este mai bine mai târziu decât niciodată", a declarat miercuri pentru MEDIAFAX, Dinu Zamfirescu, preşedintele Consiliului ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

El a vorbit şi despre rolul important pe care l-a avut IICCMER în faptul că Alexandru Vişinescu, primul comandant de penitenciar din perioada comunistă trimis în judecată, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 20 de ani de închisoare.

"Asta se datorează în primul rând Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, care a luat această iniţiativă. Şi aş zice eu, personal, domnului Andrei Muraru, care a fost preşedintele executiv al acestui Institut şi care împreună cu un grup de tineri de acolo, trei-patru tineri, au început să investigheze situaţia acestor bravi tovarăşi. Sigur că cei mai mulţi dintre ei nu mai sunt în viaţă, dacă putem spune din păcate sau din fericire. Pentru ei, poate din fericire. Dar mai sunt doi-trei-patru, care sunt în viaţă şi care probabil că vor căpăta şi ei aceeaşi soartă, adică vor fi şi ei judecaţi şi probabil condamnaţi, ca şi Vişinescu. Şi primul pe ordinea de zi este Ion Ficior", a spus Dinu Zamfirescu.

Zamfirescu a precizat că, pentru societatea românească, acesta este un fapt istoric.

"Pentru societatea românească cred că este bine să se reamintească, pentru că este un fapt istoric. Şi acuma, când se vorbeşte de suprimarea istoriei din învăţământ, ceea ce găsesc că este un scandal nemaipomenit, pentru că este un atentat la identitatea naţională a României, cred că este şi pentru asta bine-venit, pentru că face parte din istoria recentă a acestei ţări", a mai afirmat Dinu Zamfirescu.

Totodată, Dinu Zamfirescu spune că este necesară şi o schimbare de mentalitate în societatea românească.

"Ar trebui o schimbare de mentalitate, care asta se face mai greu. A început să fie o oarecare schimbare la tineri, în special. Dar tinerii trebuie să cunoască ce s-a întâmplat, ca să nu se mai repete. Aceste crime ale regimului comunist au fost crime iniţiate de Partidul Comunist din România, de fapt, pentru că oamenii ăştia erau reprezentanţii Partidului, Securitatea era unealta partidului, după cum însăşi Ceauşescu a mărturisit-o. Sigur că este o lecţie. Este o lecţie care nu trebuie să se mai repete. Aşa cum a fost în trecut şi cu mişcarea legionară, care au fost la fel, totalitari, şi care au comis crime şi au însângerat România în lung şi în lat. Din fericire a durat foarte puţin, din nefericire Comunismul a fost mult mai lung", a mai spus Dinu Zamfirescu.

În primă instanţă, Curtea de Apel Bucureşti decisese o pedeapsă similară pentru Vişinescu.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 1956-1963, Alexandru Vişinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, "a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora,
pe motive de ordin politic".

În perioada în care la conducerea Penitenciarului Râmnicu Sărat a fost Alexandru Vişinescu, deţinuţii erau supuşi unor condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică, fără să li se asigure un minim de medicamente şi fără să li se acorde îngrijiri sau asistenţă medicală adecvate, a arătat Parchetul instanţei supreme.

"Totodată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv, condiţiile de detenţie inumane, relele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi erau tot atâtea acţiuni menite a duce la exterminarea fizică a persoanelor încarcerate", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Principalele categorii de deţinuţi aflate în penitenciar, aşa cum reiese chiar dintr-o notă a lui Vişinescu adresată Consiliului Securităţii Statului din 1967, erau foşti conducători în guvernele burghezo-moşiereşti şi în conducerile PNŢ şi PNL, foşti conducători ai diverselor organizaţii subversive, foste cadre de conducere după 23 August 1944, foste cadre MAI după 23 August 1944, foşti
conducători ai diverselor secte religioase şi alte cazuri mai izolate.

Regimul impus de Vişinescu în Penitenciarul Râmnicu Sărat nu asigura sub nicio formă condiţiile minime de supravieţuire pe termen lung, având în vedere că de cele mai multe ori sentinţele se întindeau pe o perioadă care depăşea zece ani.

"Decesul deţinuţilor survenea, astfel, în urma unui proces lent, dar eficace, prin care aceştia erau torturaţi fizic şi psihic", au precizat procurorii.

Din documentele studiate de anchetatori au fost identificaţi 138 de deţinuţi care au trecut prin Penitenciarul Râmnicu Sărat în mandatul lui Vişinescu.

Alexandru Vişinescu s-a născut la Buzău, în 1925, şi a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 şi până la desfiinţarea închisorii, în 1963, fiind şi ultimul comandant al închisorii, unde a murit, în urma torturilor, Ion Mihalache.

Înainte de a fi numit în funcţia de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu a deţinut poziţii în sistemul penitenciar, activând în unităţile Mislea şi Jilava, la începutul anilor '50.

Vişinescu a lucrat în cadrul grupei operative a închisorii în perioada decembrie 1954 - aprilie 1956. Decizia autorităţilor de a dezafecta penitenciarul Râmnicu Sărat l-a propulsat pe fostul comandant în funcţia de inspector în cadrul aparatului central al Direcţiei Generale a Penitenciarelor. Ulterior, între 1965 şi 1976, a deţinut funcţii de conducere în cadrul închisorilor Ploieşti şi Ilfov şi a predat la
şcoala de subofiţeri de penitenciare.

În prezent, el trăieşte într-un bloc din centrul Capitalei, cu o pensie de peste 3.200 de lei pe lună.

 

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
Alexandru Vişinescu ,
tortionar ,
sentinta ,
curtea suprema
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
DNA, ce lovitură! DECIZIE INEXPLICABILĂ anunţată în urmă cu scurt timp. Scandalul anului este gata să EXPLODEZE