Sindicatele feroviare ameninţă cu oprirea activităţii dacă vor fi noi disponibilizări la CFR

Sindicatele feorivare nu vor accepta niciun program de restructurare la CFR şi ameninţă că angajaţii din sector vor opri activitatea şi vor da statul în judecată dacă vor fi făcute noi disponibilizări.

Sindicatele feroviare ameninţă cu oprirea activităţii dacă vor fi noi disponibilizări la CFR (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că nu a fost infrormat cu privire la o asemenea măsură.

Liderul sindical a susţinut că, oricum, aplicarea ei ar fi aproape imposibilă în 2010, în condiţiile în care nu există bani pentru salarii compensatorii pentru eventualii angajaţi care ar putea fi daţi afară. În acest fel, s-ar crea o discriminare faţă de salariaţii care şi-au pierdut deja locul de muncă, dar au primit salarii compensatorii, a adăugat Măntescu.

Acesta a arătat că eventuale discuţii în acest sens ar fi apărut în urma unor discuţii între ministrul Radu Berceanu şi directorii companiilor ferovioare, discuţii în urma cărora "şeful de la Transporturi" le-ar fi cerut directorilor să se încadreze în buget, singura soluţie fiind noi disponiblizări.

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) pregăteşte un proiect care vizează disponibilizarea a încă 12.800 de angajaţi până la sfârşitul lunii septembrie, au declarat pentru MEDIAFAX surse din sectorul feroviar.

Astfel, cei mai mulţi disponibilizaţi vor fi la CFR Marfă (5.000 de angajaţi), urmată de CFR Călători, cu 3.900 de salariaţi, CFR SA, cu 2.900 de persoane, şi Electrificare CFR, cu 1.000 de concediaţi.

În perioada martie-aprilie, MTI a disponibilizat 10.361 de persoane din cauza situaţiei economico-financiară a companiilor care nu mai permite continuarea activităţii fără aplicarea unui program de restructurare şi reorganizare.

Cei mai mulţi salariaţi au fost disponibilizaţi de la CFR Marfă (6.700), următoarele două companii în funcţie de numărul concedierilor fiind CFR Călători (1.100) şi Întreţinere şi Reparaţii Vagoane "CFR IRV" (800).

Aceştia vor primi pe lângă indemnizaţia de şomaj, o sumă de două ori mai mare decât salariul mediu net pe economie, la data desfacerii contractului de muncă, la care se adaugă un venit lunar de completare pentru o perioadă de 12-15 luni.



comentează şi tu Momentan sunt 5 comentarii
Taguri:
FEROVIAR ,
SINDICATE ,
DISPONIBILIZăRI
COMENTARII
  • faliment 11 aug 2010

    CFR-ul este in faliment de ani de zile si se pompeaza si s-au pompat bani nemotivat in el... preturile la bilete pt calatori sunt exagerat si nemotivat de mari. Sa nu mai vorbim de confort sau eficienta sau viteza ca ma pufneste rasul. Pretul biletului pe km parcurs este egal sau mai mare ca cel din tarile occidentale ale Europei (exemplu Germania). Infrastructura CFR este dezastruasa, cind era mama fata trenurile circulau mai repede in medie cu 25 km/h. CFR-ul a ajuns in acesta stare voit.

  • bugetar 11 aug 2010

    @bugetara: cred ca ti'au crescut veniturile. probabil esti tinerica si cam zurlie si inca mai esti solicitata la ore de noapte.

  • cfr 11 aug 2010

    si cum vor face greva, vor opri cele 2 trenuri cu cate 2 vagoane fiecare care inca mai caircula pe reteaua cfr?

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa