STENOGRAME: Ion Stan îi cerea denunţătorului câte două milioane, de benzină, pentru 600 de maşini

Deputatul PSD Ion Stan îi cerea denunţătorului său, omul de afaceri Nicuşor Dima, "câte două milioane, de benzină", pentru cele 600 de maşini pe care intenţiona să le folosească în campanie, la rândul său Dima estimând că este vorba despre "un miliard, un miliard două sute".

1363 afișări
Imaginea articolului STENOGRAME: Ion Stan îi cerea denunţătorului câte două milioane, de benzină, pentru 600 de maşini

Ion Stan (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Potrivit referatului trimis de DNA Camerei Deputaţilor, prin care se solicită încuviinţarea arestării deputatului PSD Ion Stan, procurorii arată că parlamentarul a beneficiat de foloase materiale din partea denunţătorului său, scrie Gândul.

În interceptări Ion Stan îi solicită denuntătorului său, omul de afaceri Nicuşor Dima, să îl ajute financiar în campania electorală. Denunţătorul a mai precizat procurorilor că în 2009 a plătit pentru peste 155.000 de găleţi roşii care au fost împărţie în campania electorală pentru europarlamentare. În schimbul banilor, Stan i-a promis omului de afaceri contracte pe bani publici.

Într-una din stenograme Ion Stan vorbeşte cu denunţătorul său şi spune că atât Adrian Ţuţuianu, preşedintele CJ Dâmboviţa, cât şi Rovana Pulmb au o datorie faţă de el.

Procurorii susţin că din discuţiile purtate între cei doi a reieşit că Ion Stan, Adrian Ţuţuianu şi Rovana Plumb ar fi beneficiat de sponsorizarea efectuată în campaniile anterioare către formaţiunea politică prin firmele coordonate de Dima Nicuşor Sorin.

De asemenea, Ion Stan i-a propus lui Dima Nicuşor Sorin să îl sprijine în afacerile pe care le derulează, aranjându-i o întrevedere cu Adrian Ţuţuianu, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, despre care a afirmat că a revenit la sentimente mai bune faţă de el şi că "au bătut palma".

"STAN ION: Serios? Băi, eu pentru de-asta te-am chemat. Că am revenit la relaţii mai bune cu ăştia. Am zis: „îmi bag [foloseşte un cuvânt obscen]-n ea de funcţie! Asta e! Nici un fel de problemă". M-a pus să candidez, candidez, nu ştiu ce.... Văd că mă invită la toate chestiile, la toate sindrofiile. Astăzi a ţinut de mine să mă duc la munte cu ei ...[neinteligibil]... nu sunt în forţă...

STAN ION: Ce vrei tu să faci şi... Uite, acum, bun, am revenit la relaţii de normalitate cu el, azi m-am dus cu el în munte, la ...[neinteligibil]...

DIMA SORIN NICUŞOR: Domnu' preşedinte, ca un c... ca un câine mă ţine pe... pe... pe ăla! Deci eu am vorbit cu el...ă... Ştiţi foarte bine, când a fost să aşa, să... M-aţi rugat, băga-mi-aş [foloseşte un cuvânt obscen] ele, d-aia, ce... de găleţi şi de [foloseşte un cuvânt obscen] ce-am făcut atunci! Ă, m-aţi rugat o treabă şi am zis că şi ŢUŢUIANU, pentru că el a beneficiat şi el de asta! Că...

STAN ION: Şi ROVANA! (PLUMB - n.n., aleasă europarlamentar în 2009).

DIMA SORIN NICUŞOR: Au beneficiat cu toţii!

STAN ION: Da!

DIMA SORIN NICUŞOR: Şi atunci, deci...ă... să mă ţii pe... să mă... să o pui pe OANA, „Stai aşa, că...", Adică, ştiţi cum mă simt? Ca un [foloseşte un cuvânt obscen], efectiv!

STAN ION: Când vii, să mergem la el, împreună?

DIMA SORIN NICUŞOR: Nu ştiu!

STAN ION: Vii luni?

DIMA SORIN NICUŞOR: Nici nu... Eu... Nu-i problemă de venit! Problema este următoarea, adică... Mai are sens să mai vin?"

În referatul trimis de DNA Camerei Deputaţilor, prin care solicită încuviinţarea arestării deputatului PSD Ion Stan, procurorii arată că parlamentarul a beneficiat de foloase materiale din partea denunţătorului său.

La rândul său, Dima Nicuşor Sorin a solicitat sprijin pentru obţinerea unor contracte de lucrări pe o firmă de construcţii aparţinând fratelui său, dar controlată de el, scrie Gândul.

"STAN ION: Păi şi frate-tău, acuma, unde este?

DIMA SORIN NICUŞOR: E, păi, n-am... n-am firma aia de construcţii?

STAN ION: Şi mai funcţionează firma de construcţii?

DIMA SORIN NICUŞOR: Fima de construcţii funcţionează, că este în reorganizare. Este singura care a mai rămas în reorganizare, restul este pe insolvenţă simplificată. Acuma, eu am făcut... mai îmi fac nişte firmuliţe, ca să dau drumul la o farmacie. Da' şi el... Am camioane acolo, am aia, stau cu ele şi mă uit la ele. Că aicea... cine m-a mai băgat în seamă? [foloseşte un cuvânt obscen]

STAN ION: Cu ce să te ajut? Zi! Eu am revenit, am bătut palma cu Ţuţuianu, sunt... Spune-mi şi mie; cu ce să te ajut?

DIMA SORIN NICUŞOR: Cu ce dracu să mă ajutaţi? Să... să-mi daţi să muncesc cu frate-miu măcar, dracu! Ce să fac altceva? Ce pot să fac? Cu treaba astalaltă, eu nu ştiu ce puteţi să mai faceţi. Pentru ca lucrurile... nici nu ştiu. Dacă lucrurile erau cumva luate mai demult, era o treabă! Acuma... ce să mai facem? Adică, nu ştiu ce să mai fac. "

" N-avem voie să dăm produse alimentare, a dat PONTA... a dat PONTA..."

Procurorii mai arată într-o interceptare că Ion Stan i-a cerut diverse sume de bani pentru achiziţionarea de produse ce urmează să fie distribuite în campania electorală.

"STAN ION: Mi-e frică. Eu m-am pregătit şi eu, aşa, cu ceva maşini, să văd... Cu ceva benzină, cu ce... Da' va fi greu!

INTERLOCUTOR: Şi dacă... Deci asta e...

STAN ION: Numai zece maşini pe fiecare secţie, sunt cincizeci şi opt, îţi trebuie şase sute de maşini!

DIMA SORIN NICUŞOR: [râde]

INTERLOCUTOR: Deci...

STAN ION: Şase sute de maşini...

DIMA SORIN NICUŞOR: Păi, de unde dracu'... de unde... ?

STAN ION: Dă-le câte două milioane, de benzină.

DIMA SORIN NICUŞOR: Păi, înseamnă un mi... un miliard, un miliard două sute!

INTERLOCUTOR: Ă, gândiţi-vă cel mai...

STAN ION: Şi să fie pârtie!

DIMA SORIN NICUŞOR: ...[neinteligibil]...

STAN ION: Cu ce poţi!

DIMA SORIN NICUŞOR: ...[neinteligibil]...

STAN ION: Nu, stai puţin! Eu trebuie să fac... Am în colegiu cinci mii de... şase mii de copii.

DIMA SORIN NICUŞOR: Da.

STAN ION: Trebuie să fac nişte pacheţele pentru Moş Nicolae. Două portocale, două banane, o ciocolată şi o napolitană.

DIMA SORIN NICUŞOR: ...[neinteligibil]...

STAN ION: ...[neinteligibil]... câte fac.

DIMA SORIN NICUŞOR: Gata! Vă dau...ă... vă dau răspuns pe, pe ...[neinteligibil]...

STAN ION: Da. Da, da. Ca să-mi spui ce... Da' vezi că pungile ţi le dau eu, că sunt pungi cu Moş Nicolae.

DIMA SORIN NICUŞOR: Îhî. Sunt marcate de ...[neinteligibil]... dumneavoastră şi ...[neinteligibil]...

STAN ION: Nu! Nu, nu, că nu ...[neinteligibil]...

DIMA SORIN NiCUŞOR: Aoleu!

STAN ION: N-avem voie să dăm produse alimentare, a dat PONTA... a dat PONTA...

DIMA SORIN NICUŞOR: A dat or do... ordonanţă, da.

STAN ION: Ordonanţă.

DIMA SORIN NICUŞOR: Ă... păi, eu... mâine, mâine?

STAN ION: Da.

DIMA SORIN NICUŞOR: Ne-auzim mâine, să dau... ?

STAN ION: Da.

DIMA SORIN NICUŞOR: Bine!

STAN ION: Da' nu ...[neinteligibil]...

DIMA SORIN NICUŞOR: Nu e, nu, nu. Bine, vă salut, sănătate!".

Potrivit Gândul, procurorii arată că deputatul Ion Stan a primit banii de la denunţător prin intermediul şoferului său în mai multe rate de câte 15.000 lei. Din bani şoferul a cumpărat fulare şi şorţuri ce urmau să fie împărţite în campania electorală. La una din întâlniri şoferul a plătit 14.000 lei pentru fulare şi apoi a cumpărat bilete la meciul Steaua - Stuttgart tot din banii primiţi de la mituitor.

"La 21.11.2012, după ce s-a văzut cu Sorin în acelaşi loc şi i-a remis tot 15.000 lei, Sarca Florin a mers tot la Dragonul Roşu, unde a plătit un avans la comerciantul de unde achiziţiona fulare, respectiv 14.400 lei, iar de 600 lei a cumpărat bilete pentru meciul Steaua - Stuttgart, pe care le-a dus la Târgovişte şi le-a dat inculpatului Stan Ion.", se arată în referatul procurorilor DNA

DNA reţine că denunţătorul lui Stan a declarat că în campania din 2009 a plătit pentru deputat 155.000 de găleţi care au fost împărţite în campania electorală.

"Astfel, denunţătorul a plătit 155.000 găleţi de 10 litri de culoare roşie, cu un preţ unitar de 2,1 lei/bucata. Valoarea totală a acestor cadouri electorale a fost de 387.345 lei, adică aproximativ 100.000 euro. Acestea au fost împărţite în aproape toate comunele judeţului, în special în zona de sud a acestuia.", se arată în referat

Procurorii DNA arată, în ordonanţa de începere a urmăririi penale, că Ion Stan a cerut 130.000 de lei de la persoana care l-a denunţat, bani care urmau să fie folosiţi pentru cumpărarea de combustibil pentru unele autoturisme ce urmau să fie folosite în campania electorală a deputatului. De asemenea, de banii respectivi urmau să fie cumpărate alimente care să fie împărţite alegătorilor în preajma alegerilor din 9 decembrie.

În schimb, Ion Stan i-a promis omului de afaceri că îi va obţine contracte cu statul, prin influenţa pe care o are asupra unor funcţionari cu putere de decizie.

"În zilele de 16, 19, 21 şi 22 noiembrie 2012, învinuitul Stan Ion a primit, prin intermediul lui Sarca Florin, patru tranşe a câte 15.000 lei fiecare, o parte din bani fiind folosiţi pentru achiziţionarea unor materiale de promovare ce urmau a fi împărţite în campania electorală", arată procurorii DNA.

Procurorii DNA mai arată că Ion Stan a primit în perioada mai-iunie 2009, în mod indirect, în beneficiul PSD, produse pentru campania electorală în valoare de circa 100.000 euro.

DNA a început urmărirea penală faţă de Ion Stan pentru două infracţiuni de trafic de influenţă. În acelaşi dosar este urmărit penal şi şoferul deputatului, Florin Sarca, pentru complicitate la trafic de influenţă. Ministrul Justiţiei a transmis, marţi, preşedintelui Camerei Deputaţilor solicitarea DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PSD Ion Stan. Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a sesizat Comisia juridică în legătură cu cererea Ministerului Justiţiei de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PSD Ion Stan, stabilind miercuri că aceasta are termen până pe 1 decembrie să elaboreze raportul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici