Tânăr dispărut dintr-un centru de reabilitare neuropsihiatrică, găsit mort în râul Prahova

Un tânăr de 18 ani, dispărut în urmă cu peste o săptămână dintr-un centru de reabilitare neuropsihiatrică aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova, a fost găsit mort, marţi, cadavrul său fiind observat în albia râului Prahova.

226 afișări
Imaginea articolului Tânăr dispărut dintr-un centru de reabilitare neuropsihiatrică, găsit mort în râul Prahova

Tânăr dispărut dintr-un centru de reabilitare neuropsihiatrică, găsit mort în râul Prahova

Cadavrul unui tânăr din Ploieşti a fost găsit, marţi după-amiază, în albia râului Prahova, în zona comunei Ariceştii Rahtivani, un trecător care a văzut trupul în apă sunând la 112 şi anunţând autorităţile.

Trupul a fost scos din apă de către pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.

Conform reprezentanţilor Poliţiei Prahova, este vorba despre un tânăr în vârstă de 18 ani, care fusese internat în Centrul de recuperare-reabilitare neuropsihiatrică pentru persoane adulte cu handicap de la Călineşti, aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova, de unde plecase în 26 aprilie.

Reprezentanţi ai Poliţiei au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că nu angajaţii centrului au fost cei care au anunţat dispariţia tânărului, cea care a sunat la 112 fiind mama acestuia, care l-a dat dispărut pe băiat în 29 aprilie, la trei zile de la plecarea sa din centrul de recuperare.

În urma primelor verificări, trupul băiatului nu prezintă semne de violenţă, dar cauza morţii va fi stabilită de medicii legişti în urma necropsiei.

Poliţia Prahova a deschis un dosar penal şi desfăşoară cercetări pentru ucidere din culpă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici