Un incendiu de proporţii a izbucnit la hidrocentrala Porţile de Fier I, din Mehedinţi / UPDATE Hidroelectrica: Incendiul a fost stins şi nu a avut urmări semnificative

Un incendiu a izbucnit, joi, la hidrocentrala Porţile de Fier I, în judeţul Mehedinţi. Mai multe autospeciale ale ISU Mehedinţi au fost trimise în zonă.

4033 afișări
Imaginea articolului Un incendiu de proporţii a izbucnit la hidrocentrala Porţile de Fier I, din Mehedinţi / UPDATE Hidroelectrica: Incendiul a fost stins şi nu a avut urmări semnificative

Foto: Facebook/Nicolae CB

UPDATE Hidroelectrica: Incendiul de la Porţile de Fier a fost stins şi nu a avut urmări semnificative

Incendiul izbucnit joi după-amiaza la hidrocentrala Porţile de Fier a fost stins în mai puţin de oră şi nu a avut urmări semnificative, arată un comunicat al Hidroelectrica, administratorul centralei.

„Astăzi, 12 Iulie, în jurul orelor 16.40 s-a produs un incendiu în zona transformatorului aferent Hidroagregatului 4, amplasat pe platforma exterioară a Hidrocentralei Porţiel de Fier I. Avaria a apărut la o oală de înaltă tensiune prin care se realizează legătura transformatorului cu cablul de evacuare a energiei, de 220kV”, arată Hidroelectrica.

Au fost alertate echipajele ISU din zona Drobeta Turnu-Severin, care împreună cu personalul de exploatare al Hidroelectrica au acţionat cu promptitudine pentru limitarea efectelor avariei.

„Preventiv, au fost oprite grupurile 3 şi 5 ale Centralei Hidroelectrice (CHE) Porţile de Fier, pentru a se crea condiţii de intervenţie”, se menţionează în comunicat.

„Incendiul a fost stins la orele 17.30. La acest moment se fac evaluări ale echipamentelor pentru a reda în exploatare grupurile oprite, în condiţii de siguranţă. Nu există urmări semnificative şi nu este afectată funcţionarea CHE Porţile de Fier”, a mai comunicat compania energetică.

Potrivit Hidroelectrica, „urmează ca în perioada imediat următoare să se investigheze cauzele care au dus la producerea incendiului şi să fie făcută o evaluare a pagubelor materiale provocate în cursul incidentului”.

Ştirea iniţială:

Un incendiu de proporţii a izbucnit, joi, la Porţile de Fier I, în judeţul Mehedinţi, unde arde un transformator de mare capacitate. Mai multe autospeciale ale ISU Mehedinţi au fost trimise în zonă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit primelor informaţii primite din partea purtătorului de cuvânt al ISU Mehedinţi, Flavius Iscru, incendiul a pornit la un trasnformator de la intrare şi se manifestă cu flacără deschisă.

„Este incendiu la un transformator de mare putere al hidrocentralei Porţile de Fier 1. Incendiul este localizat. Intervenim cu şase autospeciale de lucru cu apă şi spumă, ambulanţa SMURD, un autocamion pentru intervenţie”, a spus Flavius Iscru.

Reprezentantul ISU Mehedinţi a spus că nu sunt victime în urma incendiului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici