Universitatea Politehnică va acorda titlul de Doctor Honoris Causa Patriarhului Daniel

Universitatea Politehnică din Bucureşti va acorda, joi, titlul de Doctor Honoris Causa, Patriarhului Daniel, potrivit unui anunţ al universităţii.

7056 afișări
Imaginea articolului Universitatea Politehnică va acorda titlul de Doctor Honoris Causa Patriarhului Daniel

Universitatea Politehnică va acorda titlul de Doctor Honoris Causa Patriarhului Daniel (Imagine Ciprian Sterian / Mediafax Foto)

Patriarhul Daniel va fi Doctor Honoris Causa al Universităţii Politehnice din Bucureşti, ceremonia de decernare a titlului academic va avea loc joi, de la ora 11:00, în Sala Senatului de la Rectoratul universităţii, potrivit unui comunicat de presă remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.

„Acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii POLITEHNICA din Bucuresti reprezintă o recunoaştere simbolică a activităţii Preafericitului Părinte, activitate prin care a susţinut permanent educaţia românească şi care a adus o contribuţie semnificativă în asumarea rolului Bisericii în instituţiile şi unităţile de învăţământ, pentru asigurarea continuităţii în credinţa strămoşească”, se mai arată în comunicat.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici