VREME caldă în continuare în regiunile sudice. Ce temperaturi vor fi în următoarele două zile

Luni, vremea va fi călduroasă în regiunile sudice şi sud-vestice, iar în rest se vor înregistra valori termice apropiate de cele normale ale perioadei, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie.

1293 afișări
Imaginea articolului VREME caldă în continuare în regiunile sudice. Ce temperaturi vor fi în următoarele două zile

VREME caldă în continuare în regiunile sudice. Ce temperaturi vor fi în următoarele două zile

În centrul ţării şi la munte temporar înnorările vor fi accentuate şi local vor fi averse, descărcări electrice şi condiţii de grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala izolat în sud şi în est, mai ales în zonele deluroase.

Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 34 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Olteniei şi al Munteniei, iar cele minime între 11 şi 21 de grade, uşor mai mari pe litoral.

Marţi, valorile termice, în creştere uşoară faţă de ziua anterioară, vor caracteriza o vreme călduroasă în cea mai mare parte a ţării, izolat chiar caniculară după-amiaza în sudul extrem. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în zona de munte, iar noaptea în nord-vest unde izolat vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice.

Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 de grade în estul Transilvaniei şi 35-36 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime între 14 şi 24 de grade, mai scăzute în depresiuni.

La Bucureşti, vremea va fi călduroasă, cu o maximă a temperaturii aerului de 33-34 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Temperatura minimă va fi de 18-20 de grade.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici