VREMEA joi şi vineri: Crăciun cu temperaturi de primăvară

Joi, deşi valorile termice vor scădea uşor faţă de ziua precedentă, vremea se va menţine mult mai caldă decât ar fi normal la această dată, în special în regiunile extracarpatice. Cerul se va înnora treptat în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, dar numai pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, mixte la munte şi în Maramureş şi predominant ploi în rest.

514 afișări
Imaginea articolului VREMEA joi şi vineri: Crăciun cu temperaturi de primăvară

VREMEA joi şi vineri: Crăciun cu temperaturi de primăvară (Imagine: Hepta)

În sud şi sud-est, va fi cer variabil, cu unele înnorări spre sfârşitul intervalului, iar dimineaţa izolat se va semnala ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 grade în Transilvania şi 14 grade în regiunile sudice, iar cele minime se vor situa între -4 şi 6 grade.

BUCUREŞTI

Vremea va fi în continuare deosebit de caldă, deşi temperatura aerului va scădea uşor faţă de ziua precedentă. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare spre sfârşitul intervalului, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 13 grade, iar cea minimă va fi de 0...2 grade.


VINERI

Vremea va deveni în general închisă şi se va răci în toată ţara, astfel că valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale specifice perioadei. Se vor semnala precipitaţii, în prima parte a zilei în sud-vestul şi nord-estul teritoriului, precum şi în zonele deluroase şi montane, apoi acestea se vor extinde şi vor cuprinde majoritatea regiunilor. Vor fi mai ales ploi în sud-estul şi sudul extrem al ţării, în timp ce în restul teritoriului, treptat, vor predomina ninsorile şi lapoviţa. Pe arii restrânse cantităţile de apă vor fi însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări mai ales după-amiaza şi noaptea în sud-est şi sud. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 grad în Moldova şi Transilvania şi 9 grade în regiunile sudice, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -4 şi 4 grade.

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici