Zeci de persoane au protestat în Bucureşti cerând eliminarea violului din Legea medierii

Zeci de persoane s-au adunat, vineri seară, în Piaţa Sf. Anton din Centrul Vechi al Capitalei, unde au protestat, mai mult de oră, cerând eliminarea violului din Legea medierii, pe motiv că, în caz contrar, statul se face complice cu agresorii şi descurajează victimele să caute dreptate.

989 afișări
Imaginea articolului Zeci de persoane au protestat în Bucureşti cerând eliminarea violului din Legea medierii

Zeci de persoane au protestat în Capitală cerând eliminarea violului din Legea medierii (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)

La protestul organizat de mai multe ONG-uri au participat peste 50 de persoane, în majoritate tinere, care au afişat pancarte cu mesaje ca "Sunteţi complici cu agresorii", "Violul nu îl cuantificăm, nu îl acceptăm", "Trauma violului nu este moftul mediatorului" sau "Cât mai costă un viol, domnule mediator?".

Membrii ONG-urilor organizatoare au făcut, cu acelaşi prilej, o prezentare a Legii medierii şi a prevederii prin care violul este inclus printre infracţiunile ce pot fi mediate, punând victima faţă în faţă cu agresorul. Respectiva prevedere, dispusă prin ordonanţă de urgenţă, ar fi trebuit să intre în vigoare la 1 februarie, însă a fost amânată pentru a se aplica odată cu noul Cod de procedură penală.

"Nu am anulat acţiunea de protest, suntem în continuare vigilente", a declarat, pentru MEDIAFAX, vicepreşedintele Asociaţiei Front, Delia Panait.

Panait a explicat că, în opinia ei, medierea nu poate avea loc în caz de viol, chiar aceasta dacă ar fi doar o posibilitate, şi nu o obligaţie pentru victimă.

"Să ne gândim că victima unui viol este în şoc postraumatic. Nu poate lua o decizie raţională (...) Ştim că printre cele mai frecvente sentimente în rândul acestor victime este autoînvinovăţirea", a mai spus vicepreşedintele Front, arătând ca organizaţia pledează ca, inclusiv în caz de viol, să fie deschisă din oficiu acţiunea penală.

Un alt participant la protest a afirmat că "ideea medierii este bună, dar nu în cazul unor infracţiuni ca violul, pentru că victima nu poate fi în niciun caz pusă în contact cu agresorul". "Cât de mediator să fii într-un astfel de caz?", a mai spus acesta.

Cristina, asistent social, a declarat că nu i se pare normal ca victima şi agresorul să fie puşi pe poziţie de egalitate, cu ocazia medierii.

O tânără doctorandă la ştiinţe politice a afirmat că "deja legislaţia nu încurajează femeile supuse violenţei domestice sau hărţuirii sexuale la locul de muncă", iar prevederea privind violul în Legea medierii i se pare a fi "apogeul".

O altă tânără, în vârstă de 20 de ani, a spus că "posibilitatea medierii legitimeză orice dezaxat care atentează la integritatea fizică sau psihică a unei femei sau a unui copil", în timp ce prietenul acesteia, prezent şi el la protest, a fost şi mai vehement: "Ar trebui pedepsiţi mai dur descreieraţii ăştia. (...) Dăm nişte legi ca un agresor să ajungă la ce, la un mediator care vrea nişte bani, nu?".

Un protest similar a fost organizat, vineri, în Piaţa Operei din Timişoara.

Prevederea legată de participarea la şedinţa de informare obligatorie cu privire la avantajele medierii în materie civilă va intra în vigoare la 15 februarie, odată cu noul Cod de procedură civilă, precizat, vineri, Ministerul Justiţiei (MJ).

"Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.4/2013 a fost stabilită data de 15 februarie pentru intrarea în vigoare a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură civilă. Pe lângă stabilirea acestei date, au fost reglementate şi o serie de alte măsuri, inclusiv în domeniul medierii. În ceea ce priveşte participarea la şedinţa de informare obligatorie cu privire la avantajele medierii, ordonanţa de urgenţa menţionată stabileşte că, în materie civilă, această dispoziţie urmează să intre în vigoare odată cu noul Cod de procedură civilă, adică la 15 februarie 2013", a arătat MJ, într-un comunicat.

Potrivit MJ, în mod similar prorogării până la data intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă a dispoziţiilor menţionate referitoare la şedinţa de informare în materie civilă, ordonanţa de urgenţă a reglementat şi prorogarea textului privind participarea la şedinţa de informare în cauzele penale până la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, astfel încât acest element de noutate în materia medierii să fie implementat în contextul intrării în vigoare a noilor coduri procedurale.

De altfel, mai arată MJ, întreaga problematică a medierii în cauzele penale urmează a fi supusă dezbaterii parlamentare cu ocazia adoptării proiectului recent transmis Senatului (ca primă cameră sesizată) - "Proiectul de lege pentru punerea în aplicare a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale".

Ministerul precizează că urmează ca forul legiuitor să decidă în cadrul dezbaterilor parlamentare referitor la aspectele legate de participarea la şedinţa de informare privind avantajele medierii în cauzele penale.

(Serviciul Foto al agenţiei MEDIAFAX vă pune la dispoziţie imagini)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici