Zgonea vrea să recepţioneze clădirea Palatului Parlamentului, pentru a se putea accesa fonduri europene

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că doreşte să se facă recepţia clădirii Palatului Parlamentului, arătând că de 23 de ani se investesc bani în acestă construcţie şi nu s-a încheiat recepţia pentru a avea acces la fonduri europene.

456 afișări
Imaginea articolului Zgonea vrea să recepţioneze clădirea Palatului Parlamentului, pentru a se putea accesa fonduri europene

Zgonea vrea să recepţioneze clădirea Palatului Parlamentului, pentru a se putea accesa fonduri europene

"Vreau să facem recepţia. Această clădire mănâncă bani mulţi de 23 de ani şi nu s-a încheiat niciodată recepţia. Dacă nu este recepţionată, nu este cadastrată, neavând cadastru nu putem aplica pentru fonduri europene", a afirmat Valeriu Zgonea.

El a spus că fără recepţia clădirii nu se poate face nimic, cum ar fi accesarea de fonduri europene pentru instalaţiile de încălzie, de energie electrică, pentru deşeuri.

"Noi nu putem să accesăm fonduri pentru că nu avem instrumente, documente care să confere statului român că este proprietarul acestei clădiri şi atunci este exclus din strat de la fonduri europene", a adăugat Zgonea.

Valeriu Zgonea a mai arătat că pentru a începe procesul de recepţie trebuie aprobare în Biroul Permanent şi, apoi, secretarul general al Camerei, împreună cu ministrul de finanţe "începe toată procedura".

"În această clădire s-a investit foarte mult de către statul român, 23-25 milioane de dolari pe an, din 1990, deja ne-am plictisit, pentru statul român ar trebui să fie recepţionată această clădire şi cele 7-8% din lucrări care nu sunt finalizate nu afectează structura de rezistenţă", a mai spus Zgonea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici