Dorin Goian, al 88-lea căpitan al naţionalei României

Fundaşul Dorin Goian, care a fost în premieră căpitan al echipei naţionale a României la meciul amical câştigat în faţa Greciei, scor 3-1, este al 88-lea fotbalist care poartă banderola în istoria primei reprezentative, informează site-ul oficial al FRF.

130 afișări
Imaginea articolului Dorin Goian, al 88-lea căpitan al naţionalei României

Dorin Goian, al 88-lea căpitan al naţionalei României (Imagine:Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Partida de marţi, de la Altach, a fost a 30-a împotriva Greciei, care astfel a egalat fosta formaţie a Cehoslovaciei, pe locul 4, într-un top all-time al celor mai întâlnire reprezentative de către "tricolori". Pe primul loc se află fosta selecţionată a Iugoslaviei (37 de meciuri), urmată de Bulgaria şi Polonia, ambele cu câte 33 de partide.

Pentru România a fost al 67-lea meci disputat pe teren neutru, bilanţul fiind de 24 de victorii, 19 remize şi 24 de înfrângeri, iar Altach este a 183-a localitate în care naţionala a jucat de-alungul timpului.

Portarul Cristian Bălgrădean şi mijlocaşul Ionuţ Neagu au debutat în naţionala României la meciul cu Grecia, numărul jucătorilor care au evoluat la prima reprezentativă ajungând la 794.

Până la golul marcat de Alexandru Chipciu, aflat la prima sa reuşită în naţională, ultimul component al echipei FC Braşov care a izbutit să înscrie pentru România a fost Ion Hajdu, la 2 iunie 1963, într-un amical cu Polonia, la Chrozow, scor 1-1.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici