FIFA: Desfăşurarea CM under 20 nu va fi afectată de manifestaţiile din Istanbul

Locurile unde se vor desfăşura meciurile din cadrul Campionatului Mondial under 20, în perioada 21 iunie - 13 iulie, nu vor fi afectate de manifestaţiile violente din Istanbul, din această perioadă, a anunţat FIFA.

95 afișări
Imaginea articolului FIFA: Desfăşurarea CM under 20 nu va fi afectată de manifestaţiile din Istanbul

FIFA: Desfăşurarea CM under 20 nu va fi afectată de manifestaţiile din Istanbul (Imagine: Shutterstock)

FIFA a precizat că primeşte în mod regulat rapoarte privind situaţia din Turcia, de la comitetul local de organizare, şi că incidentele din Istanbul au avut loc în "două zone delimitate", estimându-se locurile unde se va desfăşura turneul nu vor fi afectate.

"Securitatea şi protecţia persoanelor sunt principalele preocupări în pregătirea oricărui eveniment major", a menţionat forul mondial, care şi-a exprimat "deplina încredere" că autorităţile din Turcia vor înlătura orice risc potenţial.

Potrivit ultimului bilanţ publicat marţi de sindicatul medicilor turci, valul de proteste din Turcia s-a soldat cu patru morţi, dintre care trei manifestanţi şi un poliţist, şi aproximativ 5.000 de persoane rănite, dintre care câteva zeci grav.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici