Gabriela Ruse, a doua româncă eliminată de la Australian Open

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a fost eliminată miercuri dimineaţa de la Australian Open, fiind învinsă în turul secund de Veronika Kudermetova, numărul 32 mondial, în două seturi, scor 6-2, 7-5, după o oră şi 25 de minute de joc.

293 afișări
Imaginea articolului Gabriela Ruse, a doua româncă eliminată de la Australian Open

Gabriela Ruse, a doua româncă eliminată de la Australian Open

Ruse a făcut un prim set modest, cedând două break-uri şi ratând 3 şanse de rebreak, pe fondul unui serviciu slab, cu 3 duble greşeli.

Setul secund a reaprins şansa revenirii, după ce Ruse a făcut break pentru 4-2 şi avut ocazia să egaleze la seturi pe propriul serviciu. Din păcate nu a valorificat şansa, cedând game-ul la zero, după care Kudermetova a mai făcut un break şi s-a impus cu 7-5, cu 4 game-uri consecutive câştigate.

La prima ei participare la Australian Open, Gabriela Ruse realizează cea mai bună performanţă de până acum într-un turneu de Grand Slam, după trei eliminări în primul tur, de două ori la Roland Garros şi o dată la US Open.

Românca va fi recompensată pentru prezenţa în turul doi la Australian Open, cu 70 de puncte WTA, echivalentul unui salt de 10 locuri, până pe 62, în clasamentul mondial live, la care se adaugă şi un cec de 102.200 dolari,

Gabriela Ruse va evolua şi la dublu, alături de Simona Halep, urmând să întâlnească în primul tur pe Jaqueline Cristian şi Andrea Petkovic.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici