Grigoraş: Meciul cu CFR Cluj a fost special, nu e uşor să joci cu Dinamo în 10 oameni

Tehnicianul Petre Grigoraş a declarat vineri seară că victoria cu Dinamo este specială în contextul în care CFR Cluj a evoluat cu un jucător mai puţin încă din minutul 32 al meciului de vineri, scor 1-0, din etapa a XIV-a a Ligii I.

162 afișări
Imaginea articolului Grigoraş: Meciul cu CFR Cluj a fost special, nu e uşor să joci cu Dinamo în 10 oameni

Petre Grigoraş (Imagine: Liviu Chirica/ Mediafax Foto)

"Acest meci a fost special, am rămas în 10 oameni, este o victorie a dorinţei devotamentului, îmi felicit jucătorii că au dat dovadă de amibţie şi dăruire. Nu e uşor să joci cu Dinamo 70 de minute în 10. Este bine când nu primeşti gol şi poate vom reuşi să marcăm mai mult în următoarele meciuri. Golul lui Costea a venit în momentul oportun. Sper să menţinem seria de rezultate pozitive. Rada a fost faultat în primul rând, l-a lovit pe adversar, nu cu intenţie, e posibil să am altă părere după reluări. Nu ştiu dacă a fost penalti la contactul lui Djokovici cu Matei, dar arbitrul a fost foarte aproape de fază. E posibil să nu fiu schimbat în această perioadă, deşi antrenorii pot fi schimbaţi şi după victorii", a declarat Grigoraş la DigiSport.

Formaţia CFR Cluj a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa Dinamo, într-un meci contând pentru etapa a XIV-a a Ligii I. Unicul gol al meciului a fost marcat de Florin Costea în minutul 9. CFR a rămas cu un jucător mai puţin după eliminarea lui Ionuţ Rada, din minutul 32.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici